Written by Uneori, fotbalul nu se joacă pe stadioane mari, ci pe hărți afective.
Și aseară, harta noastră a avut un punct roșu la Clinceni. Un stadion mic, cât o curte mai mare, cu tribune apropiate ca băncile vechi dintr-o școală rurală, dar care, pentru o oră și jumătate, a fost capitala inimilor alb-roșii. Aproximativ 3.200 de dinamoviști și încă mii de amintiri au intrat acolo, printre priviri care căutau lumina nocturnelor.
Ne-am adunat ca la o sărbare câmpenească, cu sufletul pus pe masă, ca pe vremuri, când Dinamo aducea în tribune același freamăt cu care se striga la hora satului. Pe străzile adiacente stadionului erau coloane de mașini cu steaguri alb-roșii, o procesiune în care oamenii nu vorbeau despre vacanță, ci despre primul „11”, despre cum a prins Ikoko tricoul de titular, despre cum „El Nino” Cîrjan trebuie să spargă gheața și să marcheze, având nevoie de gol ca de aer.
Și l-a avut. Dar nu oricum. Golul de aseară – primul lui gol „valabil” în acest sezon – e dincolo de o simplă dată în statistici. Pentru că, dacă ești atent, vezi firul de poveste din spatele lui. Cătălin Cîrjan a mai simțit o dată bucuria asta, în meciul cu Botoșani, doar ca VAR-ul să i-o ia, cum iei o jucărie din mâna unui copil care încă nu înțelege regulile. Aseară, nimeni nu i-a mai putut lua nimic. Șutul lui, deviat cât să păcălească portarul, să și fie un gol superb, a fost o descătușare, o recunoaștere a muncii lui tăcute, a responsabilității purtării banderolei la doar 22 de ani. E un „El Nino” care începe să crească, să confirme și să asume furtunile.
Prima repriză a fost în culorile noastre. Am condus mingea pe gazon ca pe o stradă veche, cu hopuri și gropi (am fost atent la aceste detalii întrucât la bază sunt inginer constructor de drumuri și poduri… 😂😂😂), dar cu direcția clară. Am vrut să desenăm arabescuri la firul ierbii, dar firul ierbii era în grevă. Am atins transversala, am ridicat tribunele în picioare, am fost echipa care a câștigat derby-ul cu FCSB – făcând din ei o poveste de coșmar pentru istoricii lor – și nu a uitat cum.
A doua repriză… a fost o altă poveste. Mai puțină poezie, mai mult manual de supraviețuire. A fost un documentar despre cum să păstrezi un avantaj. Golul lor, frumos ca un tablou, intrat ca o săgeată în vinclu, a fost șters cu radiera VAR-ului. Poate că era dreptatea jocului, poate că era doar norocul nostru de data asta. De acolo, am închis lacătele și am aruncat cheia pe banca lui Kopic, care a transformat echipa într-un mecanism defensiv, nu foarte frumos, dar eficient.
Au fost momente în care am simțit că timpul se scurge mai greu decât nisipul ud din clepsidră. Minutul 86 a venit cu un fior rece – ocazia lor, respirația noastră suspendată, privirea aruncată spre ceas. Și apoi, fluierul final.
Două victorii la rând. După primele trei etape în care am jucat frumos, dar am strâns doar două puncte, am ajuns să câștigăm chiar și atunci când nu suntem la apogeu. Asta e semn de echipă care se reconstruiește. Restul e treaba lui Mister Kopic să explice la antrenamente.
Vreau să salut în scris peluzele. Aseară, PCH și Sud au fost din nou două aripi care au bătut același aer. Mai sincronizate, mai curate în cântec, mai aproape de esența noastră. Și când cânți așa, chiar și un stadion minuscul poate să sune ca o arenă de 50.000 de locuri.
Acum vine UTA. Îl vrem pe Cătălin Cîrjan din prima repriză de la Clinceni, dar multiplicat. Îl vrem nu doar marcator, ci liant între mijloc și tribune, acel lider care nu lasă echipa să respire ușor până la ultimul fluier.
Noi, dinamoviștii, trebuie să învățăm un lucru: sunt meciuri în care frumusețea e în driblinguri și pase, și sunt meciuri în care frumusețea e în scor. Și când învingi pe un teren mic, în fața unei echipe care îți vrea scalpul, chiar și cu joc imperfect, înseamnă că te-ai maturizat. Trebuie să fim conștienți că în fotbal, ca și în viață, nu e suficient să fii bun – trebuie să fii bun când contează.
Noi vom merge oriunde, pe orice gazon capricios, pentru că noi nu urmăm echipa. Noi suntem echipa. Și atâta timp cât suntem împreună, fiecare Clinceni se poate transforma într-o poveste care merită spusă peste ani.
Hai Dinamo! 🤍♥️
Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât!