Milanov a revenit în primul 11 și este anunțat titular și mâine: „Sper să câștigăm fiecare meci acolo” thumbnail

Milanov a revenit în primul 11 și este anunțat titular și mâine: „Sper să câștigăm fiecare meci acolo”

Dinamo revine pe Arena Națională pentru meciul cu Farul Constanța.

În partida cu Petrolul, Zeljko Kopic a surprins prin titularizarea lui Georgi Milanov la mijlocul terenului, în detrimentul lui Kyriakou. După o prestație foarte bună, mijlocașul bulgar este anunțat titular și mâine seară. Căpitanul naționalei Bulgariei a fost prezent la conferința de presă.

,,În ceea ce privește meciul cu Farul, va fi unul foarte greu. Îmi amintesc sezonul trecut, acasă am pierdut cu 0-2 împotriva lor. Acum campionatul este foarte greu, vezi cum joacă aceste echipe mai mici, cum reușesc să câștige meciuri. Pentru noi va fi un meci dificil, dar ne-am antrenat bine săptămâna aceasta și, desigur, mergem mâine pe Arena Națională să încercăm să câștigăm.

Suntem într-o formă bună, în ultimele șase meciuri am jucat un fotbal frumos, am avut victorii importante și acum obiectivul nostru este să luăm cele trei puncte, pentru că sunt foarte importante pentru noi.

Sincer, îmi place să jucăm pe Arena Națională. De când sunt aici, am pierdut doar un singur meci. Stadionul este frumos, gazonul este excelent și preferăm să jucăm acolo. Simțim mereu sprijinul fanilor, la fiecare meci avem zece mii, cincisprezece mii de suporteri, iar mâine sunt sigur că va fi o atmosferă frumoasă. Vom da totul pentru ca fanii noștri să se bucure. Și acum am început să învățăm ce înseamnă să câștigăm și pe Arena Națională. Știu că în trecut a fost o problemă, mai ales în play-off, dar acum am câștigat cu FCSB și sper să câștigăm fiecare meci acolo.

Legat de surprizele din campionat, da, urmăresc rezultatele. FCSB are jucători buni, dar nu știu ce se întâmplă acolo, nu e treaba mea. Eu mă concentrez doar pe echipa mea, pentru că avem acum un lot bun, cu mulți jucători și sper să continuăm așa.”, a declarat Georgi Milanov.

,,Ca jucător al lui Dinamo, vreau să joc mereu derby-uri. Întreaga mea carieră am preferat să joc în fața unui stadion plin, într-o atmosferă frumoasă. Nu ne temem de nicio echipă, avem o formație bună și dacă merită să fie în top 6, pentru mine nu e o problemă. Dar, sincer, noi suntem concentrați în primul rând să prindem play-off-ul. Sigur, dacă mâine câștigăm, ajungem la două puncte de Craiova și lumea începe să vorbească despre primul loc, ceea ce e normal, dar în vestiar gândim pas cu pas, meci cu meci, și ținta noastră este mai întâi să intrăm în top 6, apoi vom vedea.

A fost greu și meciul cu Metaloglobus, foarte greu. La fel și primul meci, cu echipa aceea mică, s-a terminat 2-2, dar asta e liga din România, știm foarte bine cum e.

Cine a fost cel mai fericit dintre colegi când am semnat noul contract? Bună întrebare. Cu siguranță Stipe Perica! Fără nicio îndoială. Poate va începe să și marcheze acum, pentru că a avut probleme medicale. Este un jucător important pentru noi, acum se simte bine și sunt sigur că va înscrie în curând.”, a mai declarat acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *