Șansele tricolorilor dinamoviști de la U21 de a fi titulari în drumul spre EURO 2027
Naționala U21 a României pornește în căutarea calificării la EURO 2027, care ar reprezenta al cincilea turneu consecutiv.
Noua generație sub comanda selecționerului Costin Curelea, succesorul lui Daniel Pancu, se pregătește pentru primele meciuri din grupă: Kosovo (5 septembrie, 18:30, acasă) și San Marino (9 septembrie, 21:30, deplasare). În grupă mai sunt Spania, Finlanda și Cipru, iar prima echipă clasată se califică direct, în timp ce cel mai bun loc doi beneficiază și el de calificare directă.
Celelalte echipe aflate pe aceeași poziție vor juca baraj între ele. Printre cei convocați se află și patru dinamoviști: Cristi Mihai, Alexandru Musi, Răzvan Pascalău și Codruț Sandu (împrumutat la Corvinul Hunedoara). Fiecare dintre aceștia are șanse reale să fie titulari și să joace un rol important în acest parcurs.
Cristi Mihai
În sistemul 4-2-3-1 pe care Costin Curelea îl va testa probabil, Cristi Mihai ar putea juca în linia de mijloc. Concurența sa directă vine din partea lui Vulturar de la Rapid, care nu are multe minute în acest sezon, și Robert Jalade, care evoluează la echipa secundă a lui Sevilla, dar care joacă, de regulă, pe postul de fundaș central. Cristi Mihai are toate șansele să devină următorul Răzvan Marin al naționalei mari – un jucător versatil, capabil să sprijine atât ofensiva, cât și defensiva atunci când este nevoie.
Alexandru Musi
Pentru Alexandru Musi, șansele de a fi titular sunt extrem de mari, mai ales în urma accidentării lui Ștefan Bană. Cele mai probabile extreme pentru meciul cu Kosovo sunt Musi pe stânga și Rădulescu pe dreapta. Alte opțiuni pentru această poziție sunt Pop (Rapid), Biliboc (CFR Cluj), dar și Rareș Burnete (Juve Stabia), Atanas Trică (Universitatea Cluj) și Ioan Vermesan (Verona), toți fiind, însă, atacanți centrali de meserie.
Răzvan Pascalău
Deși Răzvan Pascalău nu joacă pentru Dinamo, are șanse bune să fie titular. Favorit la titularizare de către Costin Curelea la U20, Pascalău ar putea evolua și la U21, având în vedere că pe postul său concurența este destul de deschisă. Matteo Dutu (AC Milan), cu puțină experiență la seniori, Mario Tudose (FC Argeș) și Robert Jalade (Sevilla) sunt principalii săi rivali pentru un loc de titular, iar acesta din urmă ar putea fi folosit și în rolul de mijlocaș defensiv, așa cum s-a întâmplat la U20.
Codruț Sandu
Împrumutat la Corvinul Hunedoara, Codruț Sandu este singurul portar dintre cei trei care este titular la echipa de club. Ștefan Lefter și-a pierdut postul de titular la Universitatea Cluj, fiind preferat Chirilă, iar Vlad Rafailă a semnat recent cu Betis, dar se află pe cale de a fi doar o opțiune pentru echipa secundă. Dacă Costin Curelea va merge pe rotația porților în meciurile oficiale, Codruț Sandu va fi titular.