Bonți, dar nu șchiopi! thumbnail

Bonți, dar nu șchiopi!

Dinamo a obtinut un singur punct in deplasarea de la Mioveni, jocul nu a convins dar cu toate acestea nu pot spune ca a dezamagit.

Jocul alb-roșiilor a fost digerabil, ca o mâncare sănătoasă, dar fără pic de gust, fără niciun ingredient care să ne facă să spunem: vrem să repetăm experiența. Am văzut lucruri bune, pe care le știam deja – o organizare defensivă solidă, fără emoții majore din acest punct de vedere –, dar cu o sterilitate teribilă în fața porții adverse.

Bonți în atac – La începutul sezonului spuneam, în repetate rânduri, în emisiuni și articole, că pentru un Dinamo care să facă legea avem nevoie de un atacant percutant, indiferent de situația medicală a lui Perica. Speram ca acest minus să nu ne coste foarte mult și să nu afecteze parcursul echipei în această perioadă. Ieri, însă, la fel ca în meciul contra celor de la Rapid, aceste lipsuri și-au spus cuvântul.

Din punctul meu de vedere, sper ca evoluțiile celor doi să mă contrazică pe viitor: Perica și Pop nu sunt atacanții pe care Dinamo se poate baza dacă vrem un parcurs mai bun decât sezonul trecut și să terminăm în TOP 3 în acest sezon. Karamoko pare, în acest moment, singura soluție reală pe care o avem pe acest post, dar nici despre el nu putem afirma că este cu adevărat SOLUȚIA. Absența lui din meciul de ieri a contat însă enorm.

Nu suntem șchiopi – Nu putem spune că meciul de ieri a fost un eșec. Până la urmă, am obținut un punct în deplasare, în fața unei echipe care arată bine și are pretenții justificate în acest sezon. Nu cred că ne lipsește capacitatea de a termina în primele șase echipe ale sezonului regular, dar, de asemenea, nu cred că parcursul va fi atât de lin precum ne-am dori. Vom avea de tras pentru a ne atinge obiectivele

Concluzia mea după acest meci: nu suntem în pericol să ratăm obiectivele. Avem punctele și un joc solid, dar dacă ne dorim un Dinamo la un nivel superior, avem nevoie de întăriri în pauza de iarnă. Aducerea unui atacant de calitate este absolut esențială dacă vrem să prindem una dintre primele trei poziții.

HAI DINAMO!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *