Dinamo revine în cea de-a doua competiție internă, una în care echipa noastră nu s-a descurcat prea bine în ultimii ani.
În 2022, Federația Română de Fotbal a schimbat formatul unei competiții care devenise tot mai puțin atractivă. A fost implementat un sistem unic, destul de neobișnuit, cu faze de grupe — dar nu doar atât — cu grupe în care echipele nu joacă toate între ele.
Deși în Cupa României se joacă pe puncte, Dinamo nu a mai simțit gustul victoriei de la schimbarea formatului. Am înregistrat rezultate dezamăgitoare, inclusiv egaluri cu formații din eșaloanele inferioare. În 2023, am terminat la egalitate la Oradea, cu FC Bihor, iar în stagiunea trecută am remizat cu Metalul Buzău — echipă care s-a calificat mai departe dintr-o grupă din care noi și FCSB am fost eliminate.
De multe ori, această competiție nu a primit atenția cuvenită, deși poate oferi o cale directă către cupele europene, mai exact spre Europa League. Dacă în trecut discursul era destul de vag când venea vorba despre Cupa României, acum lucrurile s-au schimbat: Dinamo, prin vocea oficialilor săi, afirmă clar că își propune să lupte pentru trofeu.
Primul pas îl facem chiar astăzi, împotriva unei echipe de ligă secundă. Chiar dacă este un duel inedit, „în familie” (DETALII AICI), rămâne totuși un adversar de eșalon inferior, pe care trebuie să-l învingem. Trei puncte sunt obiectivul clar, apoi gândul se va îndrepta spre următoarea confruntare, programată în luna decembrie.
2012 rămâne anul în care am ridicat pentru ultima dată trofeul deasupra capului — ultimul succes major al clubului. Cupa Ligii nu se poate compara ca prestigiu, iar Dinamo trebuie să-și recapete tradiția de a fi mereu prezentă în fazele eliminatorii ale competiției. Astăzi, primul pas!
