Pentru Dinamo urmează primul meci din ediția 2025/2026 a Cupei României.
O competiție în care, din păcate, nu ne-am descurcat prea bine în ultimii ani. De când s-a trecut la actualul format, cu fază de grupe, Dinamo nu a reușit nicio victorie până acum. Marți seară sperăm, în sfârșit, să întrerupem această serie negativă, într-un meci care se anunță cel mai interesant al primei runde.
Dinamo o întâlnește „în deplasare” pe CS Dinamo, pe stadionul Arcul de Triumf. Am pus între ghilimele acest „în deplasare”, pentru că, în realitate, echipa noastră va fi gazda din toate punctele de vedere. Fanii vor fi prezenți în număr mare pentru a susține adevărata echipă Dinamo, cea recunoscută și iubită de toți suporterii. Totuși, meciul are un caracter special – o confruntare „în familie”, între două cluburi care nu sunt nicidecum în relații de dușmănie. Ba dimpotrivă, cele două entități au avut chiar și schimburi amuzante de mesaje înainte de partidă, ceea ce face ca duelul să aibă un aer aparte și să merite văzut live, pe stadion.
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, va oferi ultimele detalii înaintea confruntării de mâine seară, în cadrul conferinței de presă organizate la baza de pregătire de la Săftica. Conferința poate fi urmărită LIVE pe canalul de YouTube 48TV, începând cu ora 13:30.
Alături de antrenor va fi prezent și portarul echipei, Alexandru Roșca, anunțat titular pentru meciul de mâine seară.
👉 Conferința de presă poate fi urmărită la linkul următor:
