Dus rece, frustrare, in nici un caz resemnare! thumbnail

Dus rece, frustrare, in nici un caz resemnare!

Dinamo a pierdut ieri un meci în care nu a fost mai slabă decât adversara, însă a plătit tribut lipsei de șansă și unor erori individuale.

Nu simt dezamăgire după jocul de ieri. Evoluția echipei nu a fost deloc una slabă; pot spune doar că, pentru mine, sentimentul dominant a fost frustrarea. Simțeam cumva că suntem mai buni decât ei, mai periculoși, însă mici inexactități și o doză considerabilă de ghinion au făcut ca scorul final să fie unul nefericit.

Aș fi fost mult mai îngrijorat și, poate, resemnat dacă aș fi văzut că echipa de sub podul Grant este mult mai bună, că domină jocul și că există o diferență majoră în favoarea lor în ceea ce privește prestația. Dinamo nu este sub Rapid astăzi, nu este sub Craiova sau sub oricare altă echipă din Superligă. Ieri însă, doamna «Șansă» și-a întors fața de la noi încă din primele minute ale meciului.

În fotbal există o întrebare la care nu vei găsi niciodată un răspuns care să mulțumească pe toată lumea: ce preferi, o bară frumoasă sau un gol urât?

Din punctul meu de vedere, un gol urât e bun pentru moment, pentru azi, dar nu îți oferă nicio perspectivă pentru un «mâine» mai bun. O bară frumoasă, în schimb, arată că echipa a jucat, a creat ocazii și, chiar dacă rezultatul nu a fost în concordanță cu realitatea din teren, există perspective reale ca, de mâine, să apară și victoriile.

Da, a fost un «duș rece» — o serie de zece meciuri fără înfrângere care s-a încheiat ieri. Da, sunt frustrat, pentru că am simțit că puteam și meritam mai mult. Supărat sau resemnat nu am de ce să fiu; este doar un moment neplăcut, peste care cred sincer că avem capacitatea să trecem fără să lase urme adânci.

Cred în echipa asta și în drumul pe care suntem.

HAI DINAMO!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *