Mesajul lui Kopic după victoria dramatică cu CFR! Ce a spus despre Soro thumbnail

Mesajul lui Kopic după victoria dramatică cu CFR! Ce a spus despre Soro

Zeljko Kopic se poate declara un antrenor fericit după victoria obținută în prelungiri împotriva celor de la CFR.

„A fost un meci nebun, cu plusuri și minusuri. Am arătat spirit până la finalul meciului și am meritat victoria. Karamoko nu a fost la 100%. Trebuia să presăm la golul lor. Ei au reușit să ne preseze, nu am găsit spații între linii. Am decis să-l bag pe el și pe Stipe, apoi pe Soro, care a jucat bine în Cupă.

Ne-au dat ceva energie în plus față de titulari. Sunt fericit pentru Alberto Soro, a avut o perioadă grea, dar e în formă bună. Sunt fericit pentru jucători.

În viața lui Cîrjan s-au întâmplat lucruri, plus că adversarii deja îl tratează altfel. Trebuie să se adapteze, să-și adapteze jocul. Am discutat despre asta. Nu am dubii că va găsi o modalitate de trece peste acest moment mai greu.

CFR Cluj are calitate, au încercat să fie compacți. Au jucători puternici în dueluri.Dacă nu gândim repede, putem fi prinși. Nu suntem o echipă perfectă. Avem problemele noastre. Cu toate aceste probleme, suntem competitivi. Uneori jucăm mai bine, alteori mai prost, important e că am câștigat”, a declarat Kopic, la Prima Sport 1.

Întrebat despre Caragea și Soro, introduși pe parcurs cu CFR, a spus: „Vreau să văd ceva la ei mai întâi, abia apoi vor primi minute. Au meritat minutele cei care au intrat, ne oferă mai multe opțiuni. Mulți jucători s-au îmbunătățit, sunt mulțumit de multe aspecte, dar mai avem de lucrat pentru a ajunge acolo unde ne dorim”.

Lasă un răspuns