Written by Dinamo a arătat aseară că, dincolo de a fi o echipă iubită, respectată sau temută de adversari, a devenit o echipă care știe să învingă chiar și în condiții dificile.
Păcătos meciul cu Oțelul, genul de partidă în care nimeni nu te va lăuda dacă învingi, dar vei fi criticat dacă nu vei reuși să faci acest lucru. Calculele hârtiei ne dădeau favoriți înaintea acestui meci, dar bookmakerii nu puteau anticipa accidentările care ne-au lovit în timpul jocului și care puteau dezechilibra total o echipă oricum ciuntită de indisponibilități.
Încredere, teamă, frică și bucurie — cam aceasta a fost gama de sentimente care m-au încercat timp de 90 de minute, aseară, pe Arena Națională. Am început cu încredere meciul, vedeam desfășurarea de forțe și mă gândeam că, chiar și într-o zi mai slabă, vom reuși să câștigăm. Golul lui Cîrjan mi-a întărit această încredere, dar, odată cu accidentarea lui Ikoko, teama și-a făcut simțită prezența.
Ikoko, din punctul meu de vedere cel mai bun jucător al partidei, cântărea enorm în angrenajul defensiv al echipei, iar Bordușanu, înlocuitorul său, era total neobișnuit cu postul de fundaș dreapta.
Bordușanu iese și el accidentat. Încercăm să contracarăm cu Mazilu, îl trimitem pe Milanov fundaș lateral — mutări disperate, chiar dacă așteptam cu toții debutul tânărului jucător ex-constănțean. Recunosc, am trăit cu frică finalul de joc.
Alb-roșii au arătat însă, în ultimele minute, o maturitate exemplară. Au știut să fie cinici, să elimine din fașă orice intenție ofensivă a oaspeților, iar fluierul final mi-a adus o bucurie enormă: aceea a obiectivului îndeplinit în condiții extrem de dificile.
Nu a fost o bătălie ușoară, dar am câștigat-o, iar sentimentul de siguranță revine mai puternic ca oricând. Suntem capabili să jucăm și atunci când condițiile devin foarte grele, capabili să învingem și să urcăm.
Am câștigat puncte mari în momente mici. Și echipele mari exact așa se ridică.
HAI DINAMO!