Written by Astăzi este o zi specială, o zi în care trebuie să ne amintim că doar uniți, umăr lângă umăr și frate lângă frate, putem face ca lucrurile să se întâmple.
Unitatea trebuie să fie și la Dinamo, dacă ne dorim să redevenim ceea ce am fost — și chiar mai mult decât atât. Atunci când suntem împărțiți în cinci, în zece sau în o sută de tabere, suntem fragili precum degetele unei mâini. Dar când suntem uniți, avem forța unui pumn.
Dacă vrem Dinamo campioană, trebuie să fim un singur grup: suporteri, jucători, antrenori, conducători și patroni. Doar împreună putem ridica acest club acolo unde îi este locul.
Ani de zile au existat, la Dinamo, orgolii și interese personale puse deasupra interesului clubului și al grupului. Aceste orgolii au creat rupturi, au alimentat disensiuni și, la un moment dat, au ajuns să sufoce clubul.
Nu este deloc surprinzător că abia în momentul în care aceste bariere au dispărut, iar noi am început să funcționăm ca o echipă cu un singur scop comun, drumul s-a schimbat radical. Când orgoliile personale s-au supus orgoliului echipei, Dinamo a intrat pe un alt drum — un drum al reconstrucției, al încrederii și al revenirii.
Încă din perioada preistorică, oamenii au înțeles că doar împreună pot realiza lucruri mărețe. Instinctiv, au descoperit că supraviețuirea depinde de cooperare, de efortul comun și de sprijinul reciproc.
Așa a evoluat omenirea: de la triburi și forme de organizare primitivă, la sate, orașe, imperii și, în cele din urmă, la statul modern.
Prima lecție pe care istoria ne-a predat-o este simplă și universal valabilă: nimeni nu a realizat vreodată ceva cu adevărat important de unul singur. Puterea oamenilor a stat mereu în comunitate, în unitate și în capacitatea de a construi împreună.
Este și lecția pe care eu, recunosc, om cu tendințe egocentriste, a trebuit să o învăț în perioada de maturizare. Am înțeles, pas cu pas, că doar în echipă lucrurile funcționează cu adevărat.
De aceea am vorbit atât de des în emisiuni și am scris de nenumărate ori despre cât de nociv este să atribuim meritele unei singure persoane, la fel cum este greșit să aruncăm vina exclusiv pe cineva, atunci când vorbim despre un club de fotbal.
Un club este o construcție colectivă. Un succes este mereu rezultatul unui grup, iar un eșec este întotdeauna împărțit între mai mulți. Cu cât înțelegem mai repede acest lucru, cu atât ne apropiem mai mult de performanță.
Meritul pentru creșterea evidentă a lui Dinamo aparține tuturor celor implicați. Kopic nu ar fi — în opinia mea, subiectivă, dar fermă — cel mai bun antrenor din Superligă dacă nu ar fi secondat excelent de Florentin Petre.
Nici unul dintre ei nu ar putea fi eficient fără munca discretă, dar esențială, a lui Andrei Nicolescu, Cosmin Mihăilescu și a întregului sector administrativ, oameni care asigură stabilitatea și funcționarea clubului în fiecare zi.
La rândul lor, nici ei nu ar reuși nimic fără susținerea financiară a acționarilor — fundamentul fără de care proiectul nu ar avea resurse să crească. Iar peste toate acestea, există o forță care ține totul în echilibru: suporterii. Fără ei, totul s-ar nărui. Ei sunt energia, presiunea pozitivă, motivația și identitatea acestui club.
Putem eșua lamentabil dacă încercăm să concurăm unii cu alții, dacă ne consumăm energia dorind să părem mai inteligenți, mai frumoși sau mai buni decât ceilalți. Lecția pe care ne-o dă unitatea este tocmai aceasta: interesul personal trebuie mereu subordonat interesului de grup — fie el al clubului, al comunității sau al țării.
Atunci când tragem toți în aceeași direcție, devenim imposibil de oprit. Când ne risipim în orgolii, devenim vulnerabili.
HAI DINAMO!