Selmani a rămas aproape de Dinamo: ,,Sunt și voi fi suporter al lui Dinamo thumbnail

Selmani a rămas aproape de Dinamo: ,,Sunt și voi fi suporter al lui Dinamo

Golgheterul lui Dinamo din ediția trecută de campionat a rămas aproape de echipa care l-a readus în prim-plan.

Selmani a venit la Dinamo într-o formă fizică precară, iar puțini îi acordau șanse reale să reușească. Totuși, a perseverat, iar anul trecut a fost poate cel mai bun jucător ofensiv al echipei: principalul marcator și omul decisiv la pasele de gol.

Nu a continuat la Dinamo, dar și-a respectat promisiunea de a nu semna cu o contracandidată din România. A ales liga secundă din China, însă rămâne cu sufletul alături de Dinamo și le ține pumnii „câinilor” în derby-ul din această seară, pe Arena Națională.

„Sper ca Dinamo să meargă și să obțină o mare victorie pe Arena. La fel ca în derby-ul precedent. Urmăresc toate meciurile pe care „câinii” le joacă, sunt și voi fi suporter al lui Dinamo. Cred, cu adevărat cred, că Dinamo are o șansă foarte mare la câștigarea campionatului în acest sezon. Cu sprijinul suporterilor orice este posibil pentru Dinamo”, a declarat azi Astrit Selmani pentru GSP.ro.

Lasă un răspuns