Dinamo a jucat în această seară pentru ultima dată în fața propriilor suporteri în 2025.
Arena Națională a găzduit meciul dintre Dinamo și Metaloglobus, două echipe cu obiective diametral opuse. Dinamo vizează primul loc, în timp ce Metaloglobus luptă pentru evitarea retrogradării.
Dinamo a evoluat din nou fără un vârf clasic în prima repriză, cu Alberto Soro în avanposturi, alături de Armstrong și Mazilu, titular în premieră în echipa „câinilor”.
La pauză, Dinamo conducea cu 1-0, după o execuție de excepție semnată de Alberto Soro, un gol care a amintit de jucătorul transferat cândva de Real Madrid. Nu a fost însă o primă repriză foarte bună pentru Dinamo, care a avut momente de suferință, dar descătușarea a venit în partea a doua.
Cristi Mihai l-a înlocuit pe Mazilu și a marcat primul său gol oficial în tricoul lui Dinamo, iar Perica, intrat pe parcurs, a închis tabela la 3-0. A fost al doilea gol al sezonului pentru atacantul croat, încă dator din punct de vedere al constanței, dar această reușită poate reprezenta începutul unei descătușări. 4-0 a fost in prelungiri, dupa un gol superb marcat de Catalin Cirjan!
Victoria ne aduce la o singură lungime de Rapid, care va întâlni FCSB în runda următoare. Avem golaveraj, avem speranță, avem victorie. O seară superbă pe Arena Națională!
