Dinamo merge bine spre foarte bine, acum când s-au scurs 50% din meciurile acestui sezon. Cum putem continua pe aceeași linie?
Pe nesimțite s-au scurs 20 de etape de la startul acestui sezon. Parcă ieri plecam nervoși de la Miercurea Ciuc, iritați de punctele irosite și enervați de comportamentul gazdelor.
Aseară, pe Arena Națională, am atins borna de 20 de meciuri în acest sezon al Superligii și putem spune că, după ce am parcurs acest drum de 50% (30 de meciuri din sezonul regular + 10 meciuri în play-off), suntem acolo unde ne doream să fim: în primele 3, foarte aproape de a ierna pe primul loc.
O poziționare bună, când ai parcurs deja jumătate de drum, nu înseamnă automat că ai câștigat ceva important. Pentru a ne atinge obiectivele, trebuie să continuăm pe aceeași linie și să fim chiar mai buni decât acum.
Jucatorii vor intra in vacanta dupa meciul de la Arad, Kopic la fel va pleca pentru cateva zile, insa cei din conducerea administrativa sunt condamnati cumva la locul de munca in perioada de mercatto. Aceste 20 de etape ne-au scos in evidenta si minusurile de lot, avem cu certitudine nevoie de atacant si fundasi centrali pentru a reusi sa pastram sansele intacte pentru atingerea obiectivului.
Vestea bună este că meritați laude pentru acest parcurs, iar vestea mai puțin bună este că acest parcurs obligă și vă forțează să vă bucurați mai puțin de moment și să acționați cu hotărâre în perioada extrem de importantă care va urma după fluierul final al sezonului.
Kopic are nevoie de un lot care să îi ofere soluții, iar noi toți avem nevoie de un Dinamo care să continue pe aceeași linie.
Perioada „Adă bă jucători” stă să înceapă.
HAI DINAMO!
