Adrian Caragea a fost dorit sub formă de împrumut la Oțelul Galați, însă mutarea nu s-a mai concretizat.
Andrei Nicolescu, președintele clubului Dinamo, a vorbit la Digi Sport despre interesul formației gălățene pentru Caragea, negocieri care au picat pe ultima sută de metri, și a explicat motivul.
„Am intrat într-o potențială colaborare cu un club din SuperLiga, nu e frumos și nu aș vrea să spun, dar ne-au încurcat foarte tare.
După ce ne-au rugat două luni să facem împrumut cu opțiune și așa mai departe, în ultima zi când am vrut să facem asta, au dat înapoi, cu niște explicații puerile. Nu e profi ce se întâmplă.
Un club de Liga 1 avea nevoie de un Under… Cumva ne-au convins că putem oferi un jucător ca să poată juca acolo. Și asta ne-a încurcat, legat de ce mișcări vrem să facem.
S-a închis. Mă supără maniera în care s-a întâmplat, am stat o lună de zile în negocieri, cu telefoane între antrenori. Maniera nu e corectă”, a spus Nicolescu la Digisport.
- 13 meciuri și două goluri sunt cifrele lui Caragea în acest sezon la Dinamo, ambele reusite venind in meciul cu CS Dinamo
- 300.000 de euro este cota de piață a extremei stânga
