De la luptă la victorie: Stadionul fără pistă, în sfârșit posibil thumbnail

De la luptă la victorie: Stadionul fără pistă, în sfârșit posibil

Ce drum greu, anevoios și complicat am parcurs pentru a ajunge în acest punct.

2026 este anul în care, într-un final, stadionul nostru va fi pus la pământ, iar lucrările la viitoarea noastră casă vor începe cu adevărat. Nu doar un stadion nou, ci un adevărat hub dinamovist, epicentrul performanței, al identității și al viitorului nostru.

Este o bătălie care durează de mai bine de un deceniu. O luptă cu multe personaje negative, cu eroi necunoscuți, cu oameni care nu au renunțat nicio clipă la acest vis. Oameni care au crezut când alții au obosit să mai spere.

Astăzi, 20 ianuarie, ne luăm rămas bun de la bătrânul nostru stadion, de la casa care ne-a adăpostit până în 2022. Un stadion care își așteaptă demolarea pentru a renaște într-o formă demnă de secolul XXI.

Am trăit aici momente frumoase, unele cu adevărat speciale. Ultima amintire oficială ne doare, dar este parte din istoria noastră, pe care ne-o asumăm. Iar poate că fără acea retrogradare, fără acea lovitură dureroasă, nu am fi ajuns astăzi aici: mai puternici, mai maturi, capabili să ne batem din nou pentru primele locuri.

Nu este o zi de tristețe. Nu avem de ce să fim supărați. Este o zi de bucurie. În sfârșit, ceea ce părea imposibil devine realitate.

Ne-am făcut auziți încă din 2017, cu un mesaj clar și ferm: vrem stadion fără pistă!
Mulți au renunțat să mai creadă. Unii nici acum nu cred, chiar dacă se întâmplă sub ochii lor. Dar astăzi spunem „la revedere” vechiului stadion și vom urmări, pas cu pas, cum se transformă în cea mai spectaculoasă arenă din România.

Ne vedem la stadionul Dinamo, începând cu ora 12:00!

HAI DINAMO!
VREM STADION FĂRĂ PISTĂ… și îl vom avea!

Lasă un răspuns