Final de etapă: Lupta pentru play-off, tot mai interesantă. Primele trei clasate, învingătoare thumbnail

Final de etapă: Lupta pentru play-off, tot mai interesantă. Primele trei clasate, învingătoare

Astăzi s-a încheiat etapa cu numărul 23 din Superliga, iar clasamentul începe să capete o configurație tot mai clară după încă o rundă din sezonul regulat.

A fost o etapă fără niciun rezultat de egalitate, toate meciurile fiind decise la victorie. O rundă interesantă, în care primele trei clasate s-au impus: Universitatea Craiova, Rapid și Dinamo au câștigat și se desprind în fruntea clasamentului.

FC Botoșani continuă să dezamăgească în ultima perioadă, leagă meciurile fără victorie și a coborât pe locul 5, fiind depășită de FC Argeș, formație care pare tot mai aproape de calificarea în play-off. Nou-promovată în acest sezon și creditată cu șanse mici la startul campionatului, Argeșul este una dintre surprizele plăcute ale competiției.

Înfrângerea suferită de UTA Arad în fața Rapidului a scos echipa lui Mihalcea din Top 6, fiind depășită de SC Oțelul Galați și Universitatea Cluj, ambele cu câte 36 de puncte.

CFR Cluj a revenit puternic în lupta pentru play-off și a ajuns la 32 de puncte după succesul categoric din derby-ul cu FCSB, scor 4–1. Farul Constanța mai speră și ea după victoria cu Petrolul. Constănțenii sunt la egalitate de puncte cu FCSB și păstrează șanse matematice, însă au nevoie de un parcurs aproape perfect în ultimele șapte etape ale sezonului regulat.

Vineri, 23 ianuarie 2026

17:00 – FC Metaloglobus 0–2 FC Argeș
20:00 – AFC Hermannstadt 1–2 DINAMO București


Sâmbătă, 24 ianuarie 2026

17:00 – FC Universitatea Cluj 1–0 Unirea Slobozia
20:00 – Universitatea Craiova 2–0 FC Botoșani


Duminică, 25 ianuarie 2026

14:30 – FC Petrolul 0–1 FC Farul Constanța
20:00 – FCSB 1–4 FC CFR 1907 Cluj


Luni, 26 ianuarie 2026

17:00 – SC Oțelul Galați 3–0 Csikszereda
20:00 – UTA Arad 1–2 FC Rapid

Clasament Superliga – după etapa 23

  1. Universitatea Craiova – 46p, +23

  2. FC Rapid – 45p, +16

  3. Dinamo București – 44p, +16

  4. FC Argeș – 40p, +9

  5. FC Botoșani – 38p, +12

  6. SC Oțelul Galați – 36p, +16

  7. FC Universitatea Cluj – 36p, +7

  8. UTA Arad – 35p, -2

  9. FC CFR 1907 Cluj – 32p, 0

  10. FC Farul Constanța – 31p, +2

  11. FCSB – 31p, +1

  12. Unirea Slobozia – 21p, -13

  13. FC Petrolul – 20p, -9

  14. Csikszereda – 19p, -29

  15. AFC Hermannstadt – 14p, -19

  16. FC Metaloglobus – 11p, -30

Lasă un răspuns