Negocieri pentru clauza lui Stoinov! ,,Negociere dură” thumbnail

Negocieri pentru clauza lui Stoinov! ,,Negociere dură”

Nikita Stoinov traversează un sezon excelent, iar Dinamo nu dorește să îl piardă pe fundașul central israelian în orice condiții.

Așa cum a declarat recent Andrei Nicolescu, președintele clubului, fundașul are o clauză de reziliere de sub 2 milioane de euro, o sumă pe care Dinamo a fost nevoită să o accepte în negocierile din vară. Conducerea nu își dorește însă ca situația să rămână neschimbată și va încerca prelungirea contractului, deși Andrei Nicolescu a precizat că va fi vorba despre o negociere dificilă:

„Vrem să-i mărim clauza de transfer lui Stoinov. Urmează o negociere dură. Se va face și mărirea salariului și a clauzei. Sunt niște negocieri în ceea ce înseamnă pachet. El a semnat pe 4 ani. Urmează să mărim clauza, nu să scăpăm de ea”, a declarat Andrei Nicolescu, la Prima Sport 1.

Nikita Stoinov este titular de bază la Dinamo în acest sezon. A evoluat în 19 meciuri de campionat și, din momentul în care a primit drept de joc, a devenit un titular incontestabil în echipa lui Kopic.

Înainte de Dinamo, Stoinov a mai evoluat doar la Maccabi Netanya, în țara natală. În sezonul trecut, stoperul a bifat 20 de meciuri în prima ligă israeliană.

Lasă un răspuns