Matteo Duțu este așteptat să devină noul jucător al lui Dinamo în zilele următoare, iar Andrei Nicolescu, președintele clubului, a declarat la Fanatik care este stadiul discuțiilor și al negocierilor pentru transferul acestuia.
Nu există probleme sau impedimente în calea finalizării mutării, iar Andrei Nicolescu a precizat că este doar o chestiune de zile până când Duțu va deveni oficial jucătorul lui Dinamo. Totodată, clubul va investi o sumă importantă pentru realizarea transferului:
„Trebuie să se facă. Am spus, avem agreement-ul verbal și cu agenții, și cu clubul. Rămăsese ca ei, agenții și cu clubul AC Milan, să semneze contractul pentru eventualul buy-back, ca Milan să poată să semneze cu noi acordul de transfer. Acum de dimineață, am încercat să iau legătura cu reprezentantul celor de la Milan. Încă nu mi-a răspuns, doar poate după ce ies de la voi dau de el. Da, 24-48 de ore, cam așa. Sută la sută, verbal avem agreement. Acum, încă o dată, până nu văd semnătura pe contract, nu vreau să…
Da, așa știm, nu direct, pentru că noi am discutat direct cu el doar prin prezența impresarilor, dar prin impresar avem totul agreat. Plătim o sumă importantă, sute de mii de euro. Cu bonusuri poate să ajungă acolo, la 500.000 de euro. Doar să vină la București să semneze, da”, a spus Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.
