Written by Dinamo a pierdut derby-ul cu Rapid, iar frustrarea din tabăra noastră este evidentă.
Și cum să nu fie, când pierzi de două ori într-un sezon în fața unei rivale, o echipă pe care îți dorești din tot sufletul să o învingi, mai ales după o perioadă atât de lungă. Nu mă refer la 2015 – ani în care, practic, ei nu au existat la nivel competițional –, ci la perioada revenirii în Superliga, interval în care Dinamo nu a reușit să obțină nicio victorie împotriva Rapidului.
Chiar dacă au fost meciuri echilibrate, în care Dinamo a avut inițiativa, uneori și ocaziile, rămânem și acum, la fel ca în trei dintre ultimele patru confruntări directe, cu zero puncte și cu semne de întrebare legitime. Cel puțin din perspectiva mea, ceea ce am văzut aseară ridică probleme clare legate de jocul echipei și de direcția în care trebuie să evoluăm.
Mai înseamnă posesia ceva?
Dinamo are, fără îndoială, o filozofie de joc. Suntem o echipă care caută posesia, controlul, dominarea teritorială. Însă fotbalul modern ne arată că posesia, în sine, nu garantează nimic. A avea mingea nu te face automat superior, este doar o strategie. Ieri am avut peste 70% posesie, o cifră rar întâlnită într-un duel între două echipe din Top 3, în lipsa unei eliminări. Dar ce ne-a adus, concret, această posesie? Un xG de 0,76, maximum două ocazii clare și un gol marcat mult prea târziu. O posesie sterilă, neconvertită în șanse reale, care, în esență, nu produce valoare.
Kryptonita noastră: Rapid
Rapid, la fel ca alte echipe care încep să ne înțeleagă mecanismele, a ales deliberat să cedeze posesia lui Dinamo în zona mediană. Și aici apare problema majoră: lipsa unui atacant veritabil. Chiar și Gâlcă a recunoscut la finalul partidei că știa că ne va fi greu să controlăm jocul și să avem superioritate în centru fără aportul unui vârf autentic. Se aștepta la utilizarea lui Soro, chiar și în prezența lui Karamoko, care, prin profil, tinde oricum spre bandă. Faptul că am fost pedepsiți din nou pe tranziție confirmă o vulnerabilitate structurală în fața Rapidului. Nu este vorba despre noroc sau ghinion, ci despre ceea ce ne lipsește.
În mod firesc, gândul se îndreaptă acum către Pușcaș, către speranța unui „salvator”, un atacant care nu a mai jucat din luna iunie, fără ritm competițional, fără pregătire completă, dar în care investim așteptarea unei schimbări de dinamică ofensivă.
Poate că, înainte de meci, am fost puțin prea aroganți. Nu mă refer la videoclipuri sau mesaje interpretate eronat în spațiul public, ci la o stare generală. Poate e momentul să revenim la munca tăcută, orientată strict spre rezultate, să eliminăm zgomotul de fundal și să ne concentrăm pe puncte. Dinamo este departe de a fi o echipă perfectă; are slăbiciuni, iar ieri acestea au fost exploatate fără menajamente. Important este să înțelegem ce s-a întâmplat și cum putem deveni mai buni.
Acest meci se va repeta în play-off, de două ori. Vom întâlni din nou Craiova, CFR, U Cluj și, posibil, FCSB. Pentru noi, derby-ul cu Rapid a fost un preview dur, dar necesar, al ceea ce va însemna partea a doua a sezonului.
Putem alege să spunem că am fost echipa mai bună și că ne-a lipsit doar șansa sau putem accepta că mai avem mult de muncit. Sper să mergem pe a doua variantă, pentru ca, la final, să simțim bucuria unei victorii împotriva rivalilor, în drumul spre îndeplinirea obiectivelor.
Până atunci, rămâne frustrarea.