Written by Partida de aseară dintre Dinamo și Unirea Slobozia ne-a oferit un moment despre care s-a discutat intens și o întrebare care, probabil, nu va avea niciodată un răspuns incontestabil.
Minutul 66 a adus singura ocazie importantă a celor de la Unirea, apărută în urma unui cadou făcut de defensiva noastră. Mingea, șutată de ialomițeni, a fost foarte aproape să intre în poartă, însă nici în direct, nici pe reluări nu s-a putut stabili cu exactitate dacă a depășit linia porții cu întreaga circumferință, condiția necesară pentru validarea unui gol.
Trebuie spus, din capul locului, că nu vorbim despre o eroare majoră de arbitraj. Faza a fost una extrem de dificilă, aproape imposibil de judecat corect în absența tehnologiei pentru linia porții.
Mai mult decât atât, nici reluările disponibile, inclusiv cele analizate în camera VAR, nu au putut oferi o dovadă clară și concludentă care să stabilească, fără dubiu, dacă mingea a depășit sau nu linia porții în totalitate.
În aceste condiții, m-au deranjat încercările unor televiziuni de sport de a acredita ideea că faza a fost, în mod cert, gol valabil. Concluzia a fost susținută prin utilizarea unor metode care nu oferă claritate reală și care nu sunt recunoscute oficial ca instrumente de decizie, metode prezentate, însă, sub denumirea pompoasă de „soft specializat”.
În realitate, în absența tehnologiei pentru linia porții, astfel de simulări sau aproximări nu pot înlocui dovezile clare și nu ar trebui transformate în verdicte definitive.
Antrenorul ialomitenilor, Claudiu Niculescu, a descris arbitrajul ca fiind echidistant, evitand sa comenteze o faza care nu a putut fi clarificata nici cu ajutorul VAR. In aceste conditii greu de imputat arbitrajului ceva in acest sens.
Ceea ce mă deranjează însă este încercarea de a inocula ideea că Dinamo ar fi fost ajutată, prin apariția unor titluri de tipul: „Slobozia a avut gol valabil cu Dinamo, VAR nu a acordat reușita” (GSP), concluzii construite exclusiv pe baza unui așa-zis „soft specializat”, nerecunoscut ca mijloc oficial de decizie.
În momentul în care o estimare discutabilă este prezentată drept certitudine, nu mai vorbim despre analiză, ci despre construirea unei narațiuni.
În ritmul acesta, nu m-ar mira ca mâine să aflăm că s-a apelat la metoda izotopului de carbon radioactiv pentru a stabili dacă mingea a trecut sau nu de linia porții, iar profesorul Hîncu a fost consultat pentru a confirma dacă nu cumva a fost și o eroare seismică.
Pentru că, atunci când dovezile clare lipsesc, imaginația pare să devină, pentru unii, principalul instrument de analiză.