Au mai rămas doar trei locuri libere pentru accederea în play-off, iar în lupta pentru ele se află și FC Argeș, adversara lui Dinamo din meciul programat duminică, de la ora 18:00, pe Arena Națională.
În spațiul public au apărut voci care susțin, din păcate, ideea ca Dinamo să cedeze puncte pentru a diminua șansele FCSB-ului la calificarea în play-off sau chiar pentru a o scoate complet din calcule, în funcție de rezultatele obținute de U Cluj și CFR Cluj.
Ceea ce par să ignore unii suporteri este faptul că relația dintre Dinamo și FC Argeș este una tensionată, mai ales după barajul din sezonul 2023/2024, când „câinii” au revenit în Superligă, iar argeșenii au retrogradat. Rivalitatea s-a simțit și recent, când, la meciul cu Farul Constanța, galeria piteșteană a scandat „să moară câinii din Ștefan cel Mare”.
Dinamo trebuie să-și apere corect șansele, indiferent de contextul luptei pentru play-off. Mentalitatea de tip „să moară capra vecinului” nu își are locul într-un club cu istoria și orgoliul lui Dinamo. Chiar dacă două victorii cu FC Argeș și CFR Cluj ar putea facilita calificarea FCSB-ului, echipa are datoria să joace la victorie.
În plus, Željko Kopic pare ultimul antrenor din Superligă care ar accepta alte scenarii decât cele decise pe teren. Astfel, ultimele două partide se vor disputa, fără îndoială, pe bune.
