Written by Ce meci. Ce răsturnare de situație. Ce seară de fotbal la Ovidiu.
Într-un decor hibernal, cu o vreme neprietenoasă, dar suportabilă, Farul și Dinamo au oferit, fără exagerare, cel mai spectaculos duel al etapei. Contextul și miza au fost clare încă de la start: Farul încă visa la play-off, impulsionată de succesul răsunător cu Craiova, în timp ce Dinamo avea nevoie de un restart mental după frustrarea lăsată de egalul cu Petrolul, un rezultat care a apăsat greu asupra stării generale din jurul echipei.
Un stadion mic, dar animat de o galerie mare, inimoasă și constant vocală a lui Dinamo. În ciuda acestui cadru favorabil, prima repriză a aparținut clar gazdelor. Farul a impus un pressing sufocant, aproape sufocant prin intensitate, care ne-a forțat la erori, pase în gol și o construcție sterilă. În afara unui șut de la distanță, Dinamo a fost practic neutralizată în primele 35 de minute.
Totuși, era evident că un asemenea ritm nu putea fi susținut pe termen lung. Zicu a părut să mizeze pe un forcing agresiv în debut, cu scopul de a lovi rapid, urmând apoi o retragere calculată într-un low-block, o rețetă tot mai des întâlnită în Superliga pentru Dinamo.
Golul de 1-0 a fost meritat și, pentru câteva minute, situația noastră părea complicată. Se contura chiar spectrul unei mini-crize, amplificată de contextul transferurilor încă în așteptare. Dar, în sfârșit, o fază fixă ne-a salvat. Boateng a reluat perfect cu capul, o execuție impecabilă pentru 1-1, iar inerția jocului s-a mutat vizibil în favoarea noastră.
Dacă Cîrjan ar fi fost puțin mai inspirat la începutul reprizei secunde, Dinamo putea trece rapid în avantaj, însă a ales un șut în forță. Chiar și așa, Dinamo a arătat maturitate și personalitate după pauză. Ieșirea lui Mărginean a creat însă un gol în zona centrală, iar gazdele au profitat, venind peste noi pe fondul erorii lui Stoinov. A venit golul de 2-1 și, dintr-odată, misiunea părea aproape imposibilă, mai ales în deplasare, cu entuziasmul mutat complet de partea Farului. Prima înfrângere din 2026 părea să bată la ușă.
Golul doi are însă și o notă aproape absurdă. Stoinov putea să-și repare greșeala imediat, Buzbuchi a respins, dar Boateng a împins mingea în poartă cu tot cu corp. Momentul a fost atât de confuz, încât aproximativ 75% dintre spectatori nu au realizat imediat că a fost gol. Nici în PCH nu a izbucnit bucuria instantaneu, aceasta venind abia când jucătorii s-au îndreptat spre centrul terenului, cu mingea la subraț.
Minutul 90 a devenit, din nou, momentul Pop. L-am întrebat pe Mister despre Pop, pentru că începe să capete aura unui adevărat Salvatore della Patria, à la Toto Schillaci în ’90. Marchează atunci când echipa are cea mai mare nevoie de el. Încă un meci salvat de Pop, un jucător care poate nu livrează constant golurile așteptate, dar care, de fiecare dată când o face, se asigură că ele contează. La Cluj, cu Craiova, acum la Farul – puncte grele scoase din gheață de un fotbalist folosit puțin, dar care și-a așteptat momentul și a oferit enorm.
Trei puncte savurate din plin de Kopic, de jucători și de suporterii extraordinari din peluză, care au cântat fără oprire timp de 90 de minute. Iar dinspre tribuna a doua s-a auzit chiar un „hai că au galerie frumoasă ăștia”. Laudele venite de la rivali sunt întotdeauna cele mai savuroase, nu-i așa? Meritele aparțin celor care au crezut până la capăt: băieților din teren, care au luptat, au rezistat și au refuzat să renunțe. Este încă o victorie care confirmă tăria de caracter a acestui grup. Fotbalul este incredibil de frumos când marchezi în minutul 90. Nu ne place mereu tensiunea, nu ne place să trăim la limită, dar e imposibil să nu recunoști cât de special este când totul se leagă exact așa cum trebuie.
Luni seara, ne revedem pe stadion, cu Craiova.
HAI DINAMO!