Superliga, etapa haosului: înfrângere drastică pentru Craiova la Ovidiu thumbnail

Superliga, etapa haosului: înfrângere drastică pentru Craiova la Ovidiu

Avem parte de o etapă plină de surprize în Superliga, acolo unde Dinamo a remizat cu Petrolul, scor 1-1, pe teren propriu.

Se pare că noi am dat tonul rezultatelor neașteptate, fiind urmați de Rapid, care a pierdut chiar pe teren propriu, 0-2 cu Universitatea Cluj. Un rezultat care ne-a permis să urcăm peste giuleșteni în clasament, la golaveraj.

Craiova ar fi putut profita în această seară de pașii greșiți ai contracandidatelor, însă Farul a produs o adevărată surpriză, impunându-se categoric, 4-1, în fața oltenilor. A fost un meci în care Farul a fost extrem de eficientă, fructificând aproape fiecare ocazie creată, în timp ce Craiova a ratat șansă după șansă. În finalul partidei, portarul titular al oltenilor, Isenko, a fost eliminat, astfel că va lipsi din derby-ul cu Dinamo, fiind suspendat pentru două etape în urma cartonașului roșu primit.

O etapă în care Dinamo rămâne, paradoxal, singura echipă neînvinsă din Top 4, în condițiile în care nici Argeș nu a reușit să obțină vreun punct din duelul cu UTA. Astfel, chiar dacă am ratat șansa de a urca definitiv pe primul loc, am recuperat un punct față de Craiova și am egalat Rapidul la numărul de puncte.

O etapă cu adevărat nebună în Superliga!

Lasă un răspuns