Farul si Dinamo se intalnesc miercuri seara, la Ovidiu, intr-un meci important pentru ambele echipe.
Dinamo tinteste revenirea pe primul loc al clasamentului, in timp ce Farul pastreaza sperantele pentru calificarea in play-off, mai ales dupa succesul convingator obtinut in etapa precedenta, 4-1 cu Craiova. La finalul acelei partide, Ianis Zicu, antrenorul constantenilor, a avut cateva reprosuri de facut dupa meci:
„Ne interesează doar să facem cât mai multe puncte pentru a avea liniște și a ne bate pentru locurile 7-8. Nu mă gândesc acum, nu mă interesează diferența față de locurile din față. Întâlnim adversari foarte grei, jucăm cu Dinamo peste 3 zile.
Noi jucăm la câte 3 zile, Dinamo la 5. Ei doar din 5 în 5 în 5 zile. Nu știu cum au reușit să pice așa norocos, să joace după 5 zile. E un lucru care-mi dă de gândit, pentru că nu este normal, ar trebui să avem cel puțin 4 zile. Noi jucăm duminică – miercuri – sâmbătă. Mă depășește, ar trebui să fie un minimum de echidistanță când se programează jocurile.
Dinamo este un adversar foarte bun, vine după un semieșec acasă. Vom face unele modificări [pentru acel meci], pentru că urmează o deplasare foarte grea la Slobozia. Trebuie să vedem ce jucători vom recupera, pentru că astăzi am întâlnit un adversar foarte dificil.
Trebuie să-i felicităm cu toții pe băieți, suporterii să fie mulțumiți pentru că este a doua oară când batem acasă liderul, după ce am bătut și Botoșaniul. Acum am bătut echipa care nu primise gol de 4 jocuri, iar astăzi au primit 4!”, a spus Zicu la PrimaSport.
