Written by Ce minunat e să poți să lucrezi toată viața la stat – cam așa suna un vers dintr-o melodie a celor de la Timpuri Noi, în perioada în care încă mai salutam din reflex cu apelativul „tovarășu’”. Au trecut anii, Timpuri Noi și-a încetat activitatea muzicală, dar în fotbal și în ONG-uri încă avem apucături care ne amintesc cât de „minunat” e să lucrezi toată viața la stat.
Răspunderea colectivă – ne vine să credem sau nu, în fotbalul din România încă mai funcționează răspunderea colectivă. Dacă un singur suporter al unei echipe face o contravenție, este amendat tot clubul și sunt pedepsiți toți suporterii acelei echipe.
Vă dați seama ce vid de primari, miniștri și parlamentari am avea dacă pentru fiecare demnitar menționat ar răspunde toți? Sau mergem mai departe: dacă pentru fiecare român care face o faptă ilegală, indiferent de natura ei, am răspunde toți? În fotbal se poate, și acolo nimeni, dar absolut nimeni, nu se isterizează că suferă și sunt pedepsite persoane care nu au nicio implicare.
Nu mai vedem ONG-uri care să „cânte fals” și să se arate preocupate de această problemă, care lovește în toți suporterii unei echipe și în entități care nu au nicio vină. Se întâmplă asta de ani de zile, toată lumea spune că e greșit, dar nimeni nu face nimic în acest sens.
Și atunci întreb: pentru incompetență și prostie trebuie să răspundem toți? Sau ar fi cazul să ajungem în 2026 și să realizăm că există, totuși, responsabilitate individuală?
O altă aberație totală, care nu deranjează pe nimeni din fotbal, este aceea că un club trebuie să fie responsabil de conduita propriilor suporteri la meciurile de acasă și din deplasare. Asta pune capac. Cluburile de fotbal nu sunt autorități legale ale statului, nu au mijloacele necesare și nu este normal să li se ceară acest lucru.
Până la urmă, ce vrem? Să ne întoarcem la ședințele de sovietizare din 1945, când se încerca impunerea unui mod unic de gândire și li se dicta românilor ce și cum să creadă despre „gloriosul popor sovietic” și „armata roșie eliberatoare”?
Pentru că exact acolo duce această logică: la pedeapsa colectivă, la vină fără responsabilitate directă, la un sistem în care toți plătesc pentru greșelile câtorva.
Iar într-un astfel de sistem, adevărul simplu dispare: responsabilitatea este individuală. Dacă vrem cu adevărat să fim în 2026, atunci ar trebui să începem să judecăm ca în 2026. Nu în 1945.