Written by Te gândești oare ce ar mai putea fi spus după încă o înfrângere.
Ce mai poate fi spus după încă un meci chinuitor, încă o partidă în care ne luptăm efectiv să ajungem la poarta adversă. Dezamăgire, frustrare, tristețe, deznădejde – un veritabil cocktail emoțional negativ în familia Dinamo și perspective tot mai sumbre pentru finalul de sezon.
Cam asta ne-a adus o nouă înfrângere, una greu de digerat. Nu este vorba neapărat despre adversar – Craiova este o candidată serioasă la titlu, nu mai putem vorbi de contracandidat în contextul în care noi pierdem meci după meci și ne aflăm pe locul 6, angrenați în alte obiective. Problema reală este maniera de joc, exprimarea colectivă și incapacitatea de a gestiona superioritatea numerică timp de 45 de minute.
Pentru mine devine tot mai evident că nu doar postul de atacant reprezintă problema la Dinamo. Da, este un minus clar, dar vorbim despre un cumul de disfuncționalități în jocul nostru care necesită ajustări rapide. Nu știu însă dacă există timpul, resursele sau capacitatea pentru a depăși acest moment de cumpănă, această criză sportivă profundă. În egală măsură, vorbim și despre o criză de încredere la nivelul jucătorilor – un element greu de cuantificat, dar extrem de vizibil: lipsa de agresivitate, de determinare, de acea „răutate” specifică lui Dinamo.
Observ o teamă generalizată în asumarea jocului – frica de a greși o pasă, de a risca, de a ieși din tipare. Se preferă un joc de alibi, o pasare continuă a responsabilității către coechipieri. Chiar atât de mult ne temem de o execuție greșită, de un șut, de orice ar putea genera un gol sau măcar o ocazie? De ce ne-a fost teamă, concret, în repriza a doua, în fața unei Craiova care s-a retras în propria treime și nu a mai avut niciun apetit ofensiv?
Din păcate, lipsește acel lider autentic din teren, acel reper care să coaguleze echipa în momentele dificile. Cătălin este căpitanul, un profesionist incontestabil, dar încă nu a ajuns la nivelul de influență necesar pentru a ridica echipa în momentele critice. Intră, de multe ori, în același tipar ca restul – lucru vizibil și la Musi, Armstrong sau Eddy. Despre unii începi să te întrebi dacă mai pot livra la nivelul cerut, dar aceasta este o altă discuție, care ține de analiza internă.
Ar fi o eroare de evaluare să reducem totul la un singur post deficitar, chiar dacă acesta va fi, probabil, acoperit după pauză. Problemele sunt mult mai profunde: o defensivă predispusă la erori în lanț, un mijloc lipsit de creativitate și fantezie, benzi fără capacitate de dezechilibru și, mai grav, o lipsă evidentă de determinare. Aceste lucruri nu pot fi compensate de un atacant. Ele trebuie să vină din interiorul grupului și din intervenția staff-ului, de la Kopic, care trebuie să reactiveze acea energie competitivă.
Dinamo pare, în acest moment, o echipă blazată, resemnată cu parcursul din play-off și ancorată mai degrabă în speranța unui parcurs în Cupă, care poate sau nu să aducă o finală. Aceasta este senzația înainte de pauza competițională. Rămâne de văzut ce se va schimba în aprilie, însă, în acest moment, direcția nu este una care să inspire încredere.