Cu lacrimi în ochi, Zeljko Kopic a spus: „Nu simt respect! thumbnail

Cu lacrimi în ochi, Zeljko Kopic a spus: „Nu simt respect!

Zeljko Kopic a fost extrem de dezamăgit și supărat la finalul partidei cu Rapid, meci pierdut de Dinamo cu 3-2, după un derby făcut praf de Istvan Kovacs.

Croatul, cu vocea gâtuită și vizibil emoționat, s-a plâns de arbitrajul de la partida de pe Giulești, în special de faza golului doi, cel la care dinamoviștii au acuzat un fault al lui Borza asupra lui Musi, înainte de execuția de generic reușită de Petrila.

„Frustrarea e cuvântul care să descrie asta. A fost greu. Ce aș putea spune? Ascultați, sunt aici de doi ani. N-am spus nimic de arbitraj. Marți, am fost la întâlnire cu domnul Vassaras și am avut o conversație cu el, i-am spus că Dinamo nu este respectată de arbitri.

Simt că nu avem respect ca echipă. N-am văzut respect față de noi în această decizie. Pentru mine e dureros. Niciodată nu vreau să judec oamenii, toată lumea face greșeli, dar această decizie este lipsită de respect.

Mă întrebați despre sentimentele mele și despre asta vă vorbesc. De doi ani am mers de la retrogradare, cu diferiți arbitri, decizii diferite, și simt că nu suntem respectați. Pot spune asta după doi ani și ceva.

Eu sunt aici pentru club. Sunt aici să protejez interesele acestui club. Când joc prost și pierd, nu am nimic de spus. Ce am văzut astăzi nu e ce am vorbit la întâlnirea cu Vassaras. Nu vorbesc despre decizie, ci despre ce simt. Dacă ești un club mare cred că lucrurile ar trebuie să arate diferit. Nu am cerut nimic, doar să simt respect. În acest moment simt că este diferit.

Am avut personalitate, am început bine, ne-am adaptat tactic să îi forțăm să iasă din zona de confort și să atacăm în spațiul din spatele lor. Am avut momente bune, momente proaste, dar, per total, am avut o prestație bună. Va fi o luptă aspră.

Fiecare meci este foarte important, fiecare punct e important, fiecare decizie e importantă. E greu de crezut că s-a luat o asemenea decizie. Nu am văzut faza la Duțu. Este multă muncă și e un moment important. Nu mergem acum la următorul meci cum am fi mers dacă era altă decizie.

Avem probleme. Am avut momente grele din prima zi la Dinamo. Vom vedea ce se întâmplă. Vom continua să căutăm soluții”, a transmis Zeljko Kopic la flash-interviul de la Digi Sport Special.

Lasă un răspuns