Afișări 348
Dinamo tocmai a înregistrat un mijlocaș central. Nigerianul Godwin Udosen a fost înregistrat de Dinamo la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. Acesta se află în curtea formației din „Ștefan cel Mare” din vara lui 2024, după ce a convins într-un trial, iar în play-off poate fi trimis pe teren de Zeljko Kopic.
În ziua în care a devenit major, Godwin Udosen a fost inclus de Dinamo pe lista de la LPF, potrivit iamsport.ro. Formația roș-albă a făcut această mișcare pentru a-și mări lotul înainte de începerea play-off-ului, iar Udosen ar putea intra în planurile lui Kopic în a doua parte a sezonului, în ultimele 10 bătălii rămase în drumul spre titlu.
Înregistrat miercuri, acesta urmează să fie confirmat de LPF în cursul zilei de joi. Godwin e mijlocaș central, număr 8. E puternic, are o tehnică bună, lovește mingea cu ambele picioare.
Godwin Udosen este de aproape doi ani la Dinamo, dar până acum nu a reușit să facă pasul la prima echipă. Sezonul trecut a fost trimis sub formă de împrumut la CS Afumați, iar din vară a revenit în Ștefan cel Mare, fiind trimis la Dinamo II.
Acesta se afla de mai mult timp în vizorul lui Kopic, care în cantonamentul din vara lui 2025 l-a luat alături de echipa mare. De asemenea, acesta a fost folosit de tehnicianul croat în amicalul cu divizionara secundă CS Dinamo, câștigat scor 2-0, în septembrie 2025, la baza de la Săftica.
Citește și:
Parlamentul a decis: echipamente și forțe militare defensive în România
