Written by Mult timp am fost convins că sportul național al românilor este oina. În realitate, cel mai practicat sport rămâne „mica ciupeală”.Alții, în jurul nostru, au învățat ani de zile să joace fotbal. Noi am învățat și am dus la rang de artă antifotbalul. Otrăvim terenul, pârjolim gazonul, iar dacă ajungem la poarta adversă, poate „ciupim” ceva.
Ne mai miră că cei mai reprezentativi mijlocași centrali de creație ai noștri sunt Hagi cel mic și Stanciu? Sau că ne punem toate speranțele în jucători de bandă precum Mihăilă sau Man, fotbaliști care nu reușesc să se impună în primele patru ligi ale Europei?
Ei bine, acesta este rodul „muncii” depuse de tehnicienii din fotbalul românesc în ultimii 30 de ani.
La naiba cu poarta adversă – important e să nu luăm gol. Restul… mai vedem noi.
Ne întrebăm de ce suntem codașii Europei. Pentru că alții au înțeles că fotbalul trebuie să fie spectacol și luptă. Noi am crezut că îl putem păcăli la infinit, dacă avem câțiva fundași și mijlocași defensivi decenți.
De doi ani, Kopic încearcă să creeze la Dinamo o echipă ofensivă, care să aibă inițiativă și să producă fotbal. În mare parte i-a ieșit: alb-roșiii au o identitate proprie. Sunt convins că, în timp, vor apărea și rezultatele pe care ni le dorim. Pentru că, dacă nu vom avea răbdarea necesară, ne vom întoarce la „mica ciupeală” care a împins fotbalul românesc în lumea a treia.
Mulți se întreabă de ce îl consider pe Kopic cel mai bun antrenor din Superligă.
Simplu: el încearcă să joace fotbal, în timp ce alții încearcă doar să-l păcălească.
Fotbalul înseamnă atac, inițiativă, pericol. Nu „Doamne, dă să iasă ceva”.
HAI DINAMO!