Finalul primei runde din play-off: Clasamentul după prima etapă thumbnail

Finalul primei runde din play-off: Clasamentul după prima etapă

Aseară s-a încheiat prima etapă din play-off și avem deja câteva concluzii la capătul unei runde interesante.

Craiova a început etapa din postura de lider, dar a încheiat-o pe poziția a treia, după înfrângerea suferită pe teren propriu în fața celor de la FC Argeș, rezultat care poate fi considerat una dintre surprizele anului. Piteștenii porneau la drum drept echipa creditată cu cele mai puține șanse, văzută de mulți ca ocupanta sigură a locului 6, însă realitatea din teren a contrazis aceste calcule, iar aceștia au plecat cu toate punctele din Bănie.

Dinamo a pierdut un derby extrem de controversat, în care Istvan Kovacs a comis erori majore de arbitraj, dezavantajând clar echipa noastră în meciul pierdut cu 3-2. În urma acestui rezultat, Rapid a urcat pe prima poziție a clasamentului, cu un punct peste Craiova și Universitatea Cluj.

U Cluj s-a impus în ultimul meci al rundei inaugurale din play-off, împotriva celor de la CFR Cluj. A fost un derby spectaculos, început perfect pentru CFR, care a deschis scorul încă din primul minut. Totuși, ardelenii au revenit și au dat lovitura în ultimul minut de joc, administrând prima înfrângere din acest an celor de la CFR. U Cluj arată ca o echipă solidă, capabilă nu doar să lupte pentru un loc de Europa, ci chiar să intre serios în cursa pentru titlu, cel puțin la cum se prezintă lucrurile în acest moment.

Etapa 1 – Play-off Superliga

Vineri, 13 martie 2026, ora 20:30
Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1

Sâmbătă, 14 martie 2026, ora 21:00
Rapid – Dinamo București 3-2

Luni, 16 martie 2026, ora 20:30
Universitatea Cluj – CFR Cluj 2-1

Clasament Play-off – după etapa 1

  1. Rapid – 31 puncte (1-0-0, golaveraj 3-2)

  2. Universitatea Cluj – 30 puncte (1-0-0, golaveraj 2-1)

  3. Universitatea Craiova – 30 puncte (0-0-1, golaveraj 0-1)

  4. FC Argeș – 28 puncte (1-0-0, golaveraj 1-0)

  5. CFR Cluj – 27 puncte (0-0-1, golaveraj 1-2)

  6. Dinamo București – 26 puncte (0-0-1, golaveraj 2-3)

Lasă un răspuns