Veste bună pentru Dinamo thumbnail

Veste bună pentru Dinamo

Afișări 406

Zeljko Kopic primește și vești bune înainte de începerea play-off-ului. Tehnicianul croat are dificultăți atât în alcătuirea primului „11” al celor de la Dinamo, cât și în găsirea unor soluții viabile pe banca de rezerve din cauza accidentărilor.

A venit rezultatul RMN-ului în cazul lui Boateng. Din informațiile GSP, veștile sunt bune pentru „câini”.

Ar putea să apară chiar în derby-ul cu Rapid, dacă va rezista bine la antrenamentul oficial. În caz contrar, ar urma să își facă apariția în runda secundă a play-off-ului.

Dacă situațiile lui Mamoudou Karamoko, golgheterul „câinilor” în acest sezon și George Pușcaș, transferat în această iarnă și așteptat de întreaga suflare dinamovistă să conducă ofensiva, sunt deja clare, ambii urmând să revină abia după pauza competițională provocată de meciurile echipelor naționale, Dinamo mai așteaptă și revenirea altor jucători.

O veste bună pentru „haită” este revenirea la antrenamente a lui Adrian Caragea. Unul dintre jucătorii U21 folosiți în prima parte a sezonului s-a accidentat la începutul anului și nu a jucat nici măcar un minut în 2026. Acum, este reintegrat ușor-ușor în angrenajul lui Kopic.

Aproape de o revenire este și Cristi Licsandru, accidentat la genunchi în cantonamentul de anul trecut din Antalya. Operat inițial în februarie 2025, a fost supus unei alte intervenții chirurgicale în noiembrie 2025, după ce a resimțit dureri în continuare.e

Totodată, și Godwin Udosen a semnat primul contract cu Dinamo, odată cu împlinirea vârstei majoratului.

Citește și:

Zelenski a venit în România. Parteneriat semnat astăzi

Lasă un răspuns