Toți cei care am urmărit meciurile lui Dinamo din sezonul acesta putem să ajungem cu siguranță la câteva concluzii:
- avem un joc de posesie bun
- jucăm ca o echipa
- ne lipsește atacantul
Cam acestea sunt ideile principale. Dar dincolo de ceea ce vedem în timpul jocului, mai sunt și cifrele. Trairile din timpul meciurilor ne pot, uneori, afecta modul în care percepem un meci. Putem crede că am dominat, că am jucat bine sau că am jucat slab, însă statisticile nu mint. Chiar dacă nu spun întreaga poveste, sunt un indicator important asupra a ceea ce s-a întâmplat pe parcursul sezonului.
Având această curiozitate și neavând de unde să iau datele cumulate de pe parcursul întregului sezon regulat, am decis să fac eu însumi un experiment: am adunat datele tuturor meciurilor din sezonul regulat al Superligii din 2025-2026 și le-am grupat la un loc într-un fișier personal. Majoritatea lor au fost luate de pe FlashScore, cu câteva excepții (date cu privire la penalty-uri, vârsta medie a echipelor și valoarea loturilor) pe care le-am cules de pe Transfermarkt. Punându-le cap la cap, am reușit să am o privire de ansamblu asupra felului în care s-a descurcat echipa noastră în primele 30 de meciuri disputate în acest sezon.
Statistici de baza
Pentru început, sa ne uităm la 2 aspecte care sunt ușor de verificat pe orice site precum FlashScore, precum și la ceva ce știam deja:
La capitolul goluri marcate ne-am descurcat decent, fiind echipa cu al 6-lea cel mai bun atac. Totalul de goluri înscrise a fost afectat și de căderea de formă din ultimele partide, în care am avut o singură reușită în trei meciuri. Pe apărare am stat ceva mai bine, fiind depășite doar de Craiova și U Cluj ca cele mai puține goluri încasate. La categoria următoare se confirmă ceea ce probabil știam deja: suntem echipa cu cea mai bună posesie a mingii din campionat, la egalitate (surprinzător sau nu) cu FCSB. Și ca o mică surpriză, putem vedea și faptul că suntem echipa cu cele mai puține cartonase primite în primele 30 de meciuri, cu doar 56. Acest aspect este surprinzător în contextul în care știm că arbitrii au obiceiul să ne „enerveze” din când în când.
Atacul – durere mare
Începem „disecția” cu zona din teren care a fost un adevărat călcâi al lui Achile pentru noi în acest an: ofensiva. Deși nu toată lumea este fană a acestei statistici, să analizăm cum ne-am descurcat ca număr de goluri raportat la xG.
Dinamo a încheiat sezonul regulat cu 42 de goluri marcate, dar cu un xG de 46,64. De aici putem deduce că, așa cum arată statisticile, am înscris mai puține goluri decât am fi trebuit din situațiile create. Cu o marjă de doar 90% de goluri/xG, Dinamo se află în ultimele patru echipe la acest capitol, toate celelalte echipe din play-off fiind mult deasupra noastră în primele cinci poziții. Iar pentru cei care nu sunt fani xG, am creat o altă comparație folosindu-mă de ceea ce FlashScore a categorizat ca fiind „ocazii mari”.
95 de astfel de șanse a avut Dinamo în sezonul regulat, ceea ce ne plasează în mod rușinos pe ultimul loc în clasamentul golurilor marcate/ocazii mari. Doar 44% dintre acele situații au dus la goluri marcate, mai puțin de jumătate. Și din dorința de a vedea măcar într-o mică măsură cât de ghinioniști am fost la aceste ocazii, am verificat și de câte ori am lovit bara.
De 12 ori a lovit bara echipa noastră din 436 de șuturi expediate în total, o pondere de 2,8% pentru curioși.
Pasele – o rază de speranță
E de așteptat ca o echipă cu o posesie mare să aibă și multe pase date, iar la capitolul acesta suntem conform așteptărilor.
15068 de pase a dat Dinamo în sezonul regulat, fiind depășiți doar de Craiova, deși oltenii stau mai slab cu un procent la posesie decât noi. Din acestea, doar 9% au fost pase lungi, confirmând faptul că ne place să jucăm cât mai scurt în loc să aruncăm mingea în față. De asemenea, doar 26% din totalul paselor au fost date în treimea adversă, înțelegând de aici că ne-a plăcut să plimbăm mult mingea până să găsim soluția optimă de a ne apropia de poarta adversă. Dar haideți să ne uităm și la cât de preciși am fost cu pasele.
Pe culoarea albastru se poate vedea că din totalul de 15068 de pase date, 84% dintre ele au fost corecte, fiind primii la capitolul acesta, la egalitate cu Craiova. În ceea ce privește precizia paselor în treimea adversă (pe gri), suntem din nou pe primul loc, cu 71%. La pasele lungi (pe roșu), în schimb, stăm ceva mai slab, având o exactitate de doar 44%. Acesta ne confirmă faptul că, în afară de Mărginean și, ocazional, Gnahore, nu avem jucători capabili să trimită astfel de mingi cu precizie. Și încheiem cu precizia centrărilor (pe galben), unde vedem o pondere de 27%. Nu e o cifră rea, fiind depășiți doar de Craiova și FCSB la acest aspect.
Apararea – se putea și mai rău, se putea și mai bine
Apărărea noastră a fost văzută ca una solidă în acest an, fiind lăudată de multă lume, iar acest lucru s-a văzut și în numărul mic de goluri primite. Cu un Opruț aflat la cel mai bun sezon din carieră, un cuplu de fundași centrali bine sudat și un Sivis care pare peste ceea ce ne-a arătat anul trecut, am stat destul de bine pe defensivă. Dar bineînțeles că apărarea nu înseamnă doar fundașii și portarul (despre care o să vorbim la un moment dat), ci întreaga echipă. Dar să vedem și ce ne arată cifrele.
Ca goluri primite din erori personale sau de echipă, am stat relativ bine. Din cele 28 de goluri încasate, doar 4 au venit pe astfel de greșeli, reprezentând 14% din acestea.
Stăm bine și în ceea ce privește interceptările și duelurile câștigate. La prima categorie suntem pe locul 6, în timp ce la a doua am fi pe 4. Iar dacă tot am vorbit despre dueluri, e normal să aducem în discuție și faulturile.
De aici se poate vedea că am fost una dintre cele mai „elegante” echipe din Superliga. Doar 325 de faulturi, doar U Cluj având mai puține decât noi, 54 de cartonase galbene și 2 cartonase roșii. Mai departe, vom vedea și cum ne-am apărat în situații delicate. Pentru cei care nu cunosc, xGOT calculează probabilitatea că un șut pe poartă să fie gol. Să vedem cum stăm dacă vom compara acel punctaj pe care l-am înfruntat pe parcursul sezonului regulat cu totalul golurilor încasate.
Deci după un xGOT înfruntat de 30,5, echipa noastră a reușit să evite ~3 goluri. Un scor bun comparat cu echipe precum FCSB, care a primit cu aproape 4 goluri mai multe decât ar fi trebuit, dar mult sub Botoșani, care a evitat aproape 13 goluri. Dar să vedem și cât de mult au contat portarii aici.
Cu 76 de intervenții, putem privii lucrurile din două perspective diferite:
- fie Epassy și Rosca au fost printre cei mai bine protejați portari din Superliga, apărarea reusind să blocheze cu succes atacanții adverși
- fie ai noștri portari au reușit să intervină doar de 76 de ori la șuturile expediate pe cadrul porții noastre
În orice caz, stăm „așa și așa” la capitolul ăsta. Goalkeeperii noștri nu au fost niciunul de remarcat în acest an, ci doar și-au făcut treaba și au mai comis ocazională gafă din când în când. Dacă ar fi să comparăm cu o echipă ca Botoșani, care s-a luptat pentru play-off până în ultimele etape, se vede clar diferența între portarii noștri și Anestis, care practic și-a cărat echipa în spate în multe meciuri, inclusiv în cele cu noi, având în total 110 intervenții.
Cateva statistici de final
Mai jos avem o sumarizare a șuturilor. Nu am excelat la niciuna în mod deosebit, la majoritatea fiind printre primele, dar nicăieri cea mai bună. Doar de remarcat că am trimis cele mai puține șuturi din afara careului, în ciuda bijuteriilor de goluri reușite de Opruț în ultimele luni.
Din ce se poate vedea mai jos, am stat cel mai slab la capitolul offside-urilor. De 76 de ori au fost prinși jucătorii noștri în poziții afară din joc (jumatate dintre ele cred că sunt ale lui Pop).
Și din tabelul de mai jos, ultimul pe care îl mai atașez, cel mai interesant aspect de observat este că portarii noștri au degajat aproape de cele mai puține ori mingea în sezonul regulat, doar FCSB având mai puține decât noi.
Și pentru că noi, românii, avem o mică obsesie pentru asta, iată și valorile loturilor din Superliga + media de vârsta a echipelor. Dacă ne raportăm strict la valoare, suntem cam acolo unde ar trebui să fim în clasament (fără să luăm la socoteală primele etape din play-off). La fel, și dpdv al vârstei, este greu să fii cea mai bună echipă din campionat dacă ai cei mai tineri jucători per total.
| Pozitia in clasament | Echipe | Average of Valoarea lotului | Average of Media de varsta |
|---|---|---|---|
| 1 | Craiova | € 30,000,000 | 25.7 |
| 2 | Rapid | € 29,850,000 | 25.4 |
| 3 | U Cluj | € 16,700,000 | 27.6 |
| 4 | CFR | € 21,600,000 | 27.3 |
| 5 | Dinamo | € 18,050,000 | 25.1 |
| 6 | Argeș | € 10,830,000 | 27.4 |
| 7 | FCSB | € 35,700,000 | 27.1 |
| 8 | UTA | € 10,250,000 | 26.2 |
| 9 | Botoșani | € 12,300,000 | 26.2 |
| 10 | Oțelul | € 8,760,000 | 26.6 |
| 11 | Farul | € 11,350,000 | 25.4 |
| 12 | Petrolul | € 9,330,000 | 27.2 |
| 13 | Csikszereda | € 6,820,000 | 25.4 |
| 14 | Slobozia | € 6,250,000 | 27.6 |
| 15 | Hermannstadt | € 8,430,000 | 27.7 |
| 16 | Metaloglobus | € 3,780,000 | 27.8 |
Și nu în ultimul rând, o situație a penalty-urilor primite raportat la câte atingeri ale mingii am avut în careurile adverse. Cu doar patru lovituri de pedeapsă primite tot anul, era clar că aici vom fi la coada clasamentului.
În mare parte, știam că stăm rău pe ofensivă, dar imaginea cu care am rămas după ce am văzut statisticile de mai sus a fost mai rea decât mă așteptam. Risipă multă pe atac, prea multă. Putem doar să sperăm că Pușcaș o să fie rapid apt de joc și că va fi atacantul acela pe care ni-l dorim de ani buni.
În rest, toate celelalte sunt rezultatul muncii lui Kopic. Un sistem gândit de el și care a funcționat foarte bine până acum. Avem un mijloc solid (care sper că va fi întinerit în viitorul apropiat) și o apărare care își face treaba. Avem mulți jucători tineri, de perspectivă, în mai toate zonele terenului. Sper să confirme majoritatea dintre ei și în următorii ani să devină oameni de bază pentru primul 11.
Acum am văzut statisticile și unde mai trebuie îmbunătățite. Cât despre noi, trebuie să umblăm la cifrele noastre și să umplem stadioanele la meciurile ce urmează.
Hai Dinamo!















