Petre a semnat prelungirea cu Dinamo! Pe ce perioadă thumbnail

Petre a semnat prelungirea cu Dinamo! Pe ce perioadă

Florentin Petre a semnat prelungirea contractului cu Dinamo, anunțul fiind oficializat de club.

,,Simbolul și puterea continuității! 🔴⚪
Orice club cu o istorie bogată este definit nu doar de performanțele obținute, ci și de oamenii care au scris istorie pentru culorile apărate pe teren, pentru simbolul în care au crezut și pentru clubul în numele căruia au luptat.

Florentin Petre este unul dintre căpitanii emblematici ai istoriei moderne a clubului nostru. Crescut în centrul de copii și juniori al lui Dinamo, a câștigat 9 trofee majore ca jucător și a bifat 259 de meciuri oficiale, în care a marcat 43 de goluri.

Revenit la Dinamo în vara anului 2024, Florentin face parte din staff-ul condus de Željko Kopić, unde ocupă funcția de antrenor secund. Numele său este strâns legat de revenirea sportivă a clubului în zona superioară a Superligii.
Astăzi, ne bucurăm să anunțăm că Florentin Petre și-a prelungit contractul cu Dinamo până în data de 30.06.2028! ✍️
Ne bucurăm să te avem alături, Florentin, și îți dorim mult succes în drumul spre noi trofee! ”, a fost mesajul clubului Dinamo.

Lasă un răspuns