VOLEI FEMININ. Final dramatic în Cupa României thumbnail

VOLEI FEMININ. Final dramatic în Cupa României

VOLEI FEMININ. Final dramatic în Cupa României

Cupa României, finala: Volei Alba Blaj – CS Dinamo 3-2 (25-13, 25-15, 14-25, 25-21,19-17)

Dinamo_Volei_ferer

CS Dinamo a pierdut finala Cupei României cu Volei Alba Blaj, într-un meci în care jucătoarele lui Milos Gavrilovic au fost foarte aproape să producă surpriza și să aducă trofeul în Ștefan cel Mare.

Volei Alba Blaj a profitat de statutul de gazdă a competiției și a primit un aport important din partea publicului, fapt care s-a văzut în primele patru seturi, unde formația din Ardeal s-a aflat de fiecare dată la conducere. Chiar și așa, dinamovistele au revenit de fiecare dată și au împins meciul în decisiv.

Ultimul act a fost cu adevărat unul dramatic, Dinamo a condus cu 8-3 însă ardelencele au reușit să revină pe tabelă. Voleibalistele din Ștefan cel Mare au mai avut șansa de a ridica trofeul pe final când au ratat trei mingi de meci. În schimb, adversarele au avut mai multă șansă la ultimele două mingi.

CS Dinamo le-a avut în teren pe: Oleksandra Milenko 18p, Andra Cojocaru, Teresza Hrusecka 8p, Mirta Grbac, Cristina Miron 11p, Irene Ricci, Andra Badiu-Savu 6p, Ramona Rus, Radostina Marinova 18p, Mihaela Pamfil, Tatjana Gajic, Jovana Mirosavljevic.

CS Dinamo, 6 aprilie 2026

Lasă un răspuns