Dinamo are un final greu de an, cu meciuri importante în campionat, dar și două partide în Cupa României.
L-am întrebat pe antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, care va fi abordarea lui Dinamo în acest final de an, dacă va face schimbări importante în echipa în funcție de competiție:
,,Vom aborda meciurile pe rând. În fiecare săptămână, în fiecare zi, analizăm fiecare jucător în parte ca să vedem cum se simte. Acum, jucătorii revin de la meciurile echipelor naționale. Trebuie să vedem în ce stare se întorc. Vor începe antrenamentele cu echipa și apoi vom găsi cea mai bună echipă posibilă pentru meciul cu Petrolul. După aceea, avem până sâmbăta următoare suficient timp pentru a evalua din nou și a vedea care este cea mai bună opțiune.
În acea săptămână după avem un meci de cupă, iar acolo, cu siguranță, va trebui să găsim cei mai potriviți jucători, care vor fi proaspeți mental și fizic, pentru a juca acel meci. Pentru că după miercuri, imediat sâmbătă, jucăm din nou la Buzău. Da, vom avea grijă de toate aceste condiții pe care le-ați menționat – terenurile, tot ce este important – și vom găsi echilibrul potrivit. Dar trebuie să fim competitivi în fiecare meci și să găsim modalități de a încerca să câștigăm fiecare meci în parte.
Fiecare jucător, la fiecare sesiune de antrenament, la fiecare meci amical, la fiecare meci de presezon sau de Superligă, are oportunitatea – nu neapărat să mă impresioneze – ci să-mi arate calitatea și să-și câștige minutele pe care le merită pentru a fi pe teren.
Din nou, îmi cunosc toți jucătorii, le cunosc calitatea și știu care dintre ei, în acest moment, are nevoie de mai multe minute. Dar situația din campionat este dificilă, iar acest meci de cupă împotriva FCSB nu este unul simplu, în care să putem introduce mulți jucători tineri. Este un derby, se joacă pe Arena Națională, și sunt mulți, mulți factori de luat în considerare.
Acum suntem unde suntem. Mai avem încă două meciuri în cupă. Prima noastră concentrare este pe Petrolul și Sepsi, iar după aceea vom decide cele mai bune opțiuni pentru meciurile de cupă.”, a spus Zeljko Kopic pentru Radio Dinamo1948.