Dinamo își dorește să iasă cât mai repede posibil din procedura de insolvență, însă acest lucru nu depinde exclusiv de club.
Din punct de vedere sportiv, echipa se află într-o situație foarte bună, dar în acest sezon nu poate lua în calcul participarea în cupele europene, fiind încă în insolvență. Planul pentru anul viitor vizează calificarea în play-off, însă există riscul unei complicații juridice, așa-numitul „caz Vasile Șiman”.
În prezent, Vasile Șiman, care a pierdut procesul la fond, a înaintat recurs la Curtea de Apel. Până acum, nu a fost stabilit un termen pentru judecarea acestuia.
Astăzi a avut loc cel de-al 13-lea termen trimestrial în procesul de insolvență, iar, conform jurnalistului Cătălin Mureșanu de la ProSport, RTZ, prin reprezentantul Claudiu Balog, a depus o solicitare referitoare la următorul termen.
„Rugămintea este să acordați un termen, dacă se poate, la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, în contextul în care, dacă se va finaliza litigiul cu domnul Șiman la Curtea de Apel mai repede, unde încă nu avem termen, acționarii și-au arătat intenția de a achita anticipat tot ce mai este de plătit din plan pentru a închide procedura”, a declarat Claudiu Balog, citat de ProSport.
Așadar, Dinamo este pregătită ca, în cazul în care litigiul cu Șiman va fi soluționat în următoarea lună, să demareze procedura de ieșire din insolvență, astfel încât totul să fie încheiat până la 31 mai.
Clubul mai are de achitat aproximativ 500.000 de euro din suma totală prevăzută în planul de reorganizare, la care se adaugă 250.000 de euro, reprezentând onorariul de succes al RTZ.