Afișări 497
Dinamo se desparte de un alt jucător. Georgi Milanov (33 de ani) nu va mai continua sub comanda lui Zeljko Kopic, întrucât contractul său expiră la finalul lunii. Deși au avut loc discuții pentru prelungirea înțelegerii, mijlocașul bulgar a ales să revină în țara sa natală.
În ianuarie 2024, „alb-roșii” îl aduceau pe Georgi Milanov din postura de jucător liber de contract, după ce acesta se despărțise de Al-Dhafra, formație din Emiratele Arabe Unite.
Între timp, Dinamo s-a mai despărțit de Josue Homawoo, Astrit Selmani și Dennis Politic (transferat la FCSB). De asemenea, Hakim Abdallah și Patrick Olsen au cerut rezilierea contractelor, intenționând să își găsească noi echipe în actuala perioadă de mercato.
În ultimele săptămâni, Dinamo și Georgi Milanov au purtat negocieri intense în vederea prelungirii contractului, însă condițiile financiare propuse de club nu au fost agreate de mijlocașul bulgar.
Oficialii i-au oferit un salariu mai mic decât cel încasat în ultimul an și jumătate, mai ales în contextul în care antrenorul Zeljko Kopic nu îl mai consideră o piesă de bază pentru sezonul viitor, preferând un alt profil de mijlocaș pentru linia centrală.
Potrivit informațiilor GSP, Milanov negociază în prezent cu Arda Kardzhali, echipă clasată pe locul 4 în ediția recent încheiată a campionatului Bulgariei, însă pretențiile salariale ale jucătorului sunt considerate, momentan, prea ridicate.
Citește și:
Când poți afla rezultatele la BAC 2025