Valentin Costache, tot mai departe de Dinamo thumbnail

Valentin Costache, tot mai departe de Dinamo

Dinamo a anunțat încă de la finalul sezonului trecut că își dorește revenirea lui Valentin Costache, care a avut un sezon solid la UTA Arad.

Jucătorul lansat în fotbal de Dinamo ar putea reveni la echipa care l-a debutat în Liga 1, în 2016, însă șansele nu par foarte mari. Potrivit informațiilor prezentate de jurnalistul Cătălin Mureșanu, în Prosport, Costache își dorește în primul rând o ofertă din străinătate. În lipsa uneia, ar lua în calcul semnarea cu o echipă din Superligă.

Chiar dacă Dinamo, CFR Cluj și Hermannstadt sunt interesate de serviciile mijlocașului de 26 de ani, se pare că acesta ar prefera să continue la Arad, în cazul în care nu apare o ofertă mai avantajoasă din afară. Informația a fost confirmată și de patronul Aradului:

,,Lui Costache i-a expirat contractul cu noi și ne-a transmis că, dacă nu își găsește ceva în străinătate, în România suntem prima lui opțiune. Mie nu-mi place să intru în astfel de detalii legate de negocieri, dar tot ce pot să vă spun este că ne place să facem tot posibilul să le oferim tot ceea ce vor jucătorilor pe care ni-i dorim. Consider că e bine că el gândește așa, chiar mă bucură să văd că sunt fotbaliști care au mentalitatea asta”, a declarat omul de afaceri pentru ProSport.

  • Valentin Costache a evoluat în cariera sa pentru Dinamo, CS Afumați, CFR Cluj, Rapid București, Apollon Limassol, respectiv UTA Arad

Catalin Alexandru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *