Afișări 387
Patrick Olsen (31 de ani), mijlocașul ofensiv al lui Dinamo, are șanse minime să continue la clubul din Ștefan cel Mare și în sezonul viitor. Fotbalistul danez și-a exprimat dorința de a pleca, iar transferul său pare iminent.
Deși mai are contract cu Dinamo până la 30 iunie 2026, Olsen ar putea încheia anticipat colaborarea, în cazul în care ajunge la un acord cu una dintre echipele din Danemarca cu care se află în negocieri.
Deși a fost curtat de Horsens (locul 3 în liga secundă daneză) și Hillerod (locul 7), conform informațiilor GSP, cel mai probabil mijlocașul va semna cu o altă echipă din țara natală. Printre posibilele destinații se numără și Brondby.
Potrivit GSP.ro, transferul în Danemarca este aproape finalizat. Dinamo ar urma să încaseze 250.000 de euro în schimbul jucătorului, plus 15% dintr-un eventual transfer viitor.
Olsen a fost unul dintre cei mai valoroși jucători ai echipei în sezonul trecut, iar conducerea clubului și-ar fi dorit să îl păstreze. Totuși, decizia fotbalistului de a părăsi România este fermă. Acesta a absentat de la vizita medicală a echipei și s-a întors la București doar pentru a-și negocia plecarea. Adus liber de contract în septembrie 2024, după despărțirea de Slask Wroclaw, danezul este hotărât să revină în fotbalul din țara sa.
Kopic confirmă
„În ceea ce-l privește pe Olsen, va merge în Danemarca. A venit la Dinamo în septembrie, ca jucător liber, iar acum clubul va obține o sumă de transfer.
La 31 de ani, este un pas important atât pentru el, cât și pentru club. Mi-a plăcut foarte mult cum a contribuit la echipă și merită toată aprecierea.”
Citește și:
Cât costă ochelarii purtați de Gigi Becali. I-a avut și la învestirea lui Nicușor Dan