DINAMO A IEȘIT DIN INSOLVENȚĂ thumbnail

DINAMO A IEȘIT DIN INSOLVENȚĂ

Afișări 59

Cea mai mare veste din ultimii 4 ani a venit: DINAMO A IEȘIT DIN INSOLVENȚĂ

Decizia de la tribunalul București:

Admite cererea

Solutia pe scurt: Aprobă raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar RTZ& PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti. În temeiul art.175 alin. 1 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei debitorului DINAMO 1948 S.A., cu reinserţia acestuia în circuitul economic. În temeiul art.180 din Legea nr.85/2014 descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comertului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 23.06.2025
Document: 23.06.2025

Citește și:

Cât costă ochelarii purtați de Gigi Becali. I-a avut și la învestirea lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *