Propunere refuzată thumbnail

Propunere refuzată

Dinamo va juca împotriva FCSB în etapa a patra, primul derby al sezonului.

Din păcate, programarea nu este deloc favorabilă pentru Dinamo, care nu poate evolua pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării fiind indisponibil în acea perioadă, din cauza organizării unui festival de… manele.

Dinamo a încercat să găsească o soluție de compromis: meciul tur să se joace în Ghencea, cu FCSB în postura de gazdă, iar returul să aibă loc pe Arena Națională, cu Dinamo ca echipă gazdă. Totuși, propunerea a fost respinsă categoric de conducerea FCSB.

Și eu mi-aș dori să fie 25 de grade afară, dar e caniculă. Nu se poate. Dintr-un motiv simplu: noi nu vrem să jucăm meciul de acasă în Ghencea, ci pe stadionul pe care suntem obișnuiți să jucăm. Dacă Dinamo vrea, le fac o sugestie: pot să joace ei ca gazde în Ghencea. Este același meci. Și Rapid a jucat gazdă în Ghencea.

De ce s-ar juca FCSB – Dinamo în Ghencea și nu s-ar putea juca Dinamo – FCSB tot în Ghencea? A fost casa noastră, nu mai este. Acum, casa noastră este Arena Națională. Ce contează cine organizează? Contează cine joacă. Suporterii vin să vadă meciul. Pot să aleagă ei poarta, poftim!

Acum 2 ani am jucat pe Arcul de Triumf și am avut 6.000 de spectatori. Ne deranjează că jucăm pe Arc, dar asta nu înseamnă că vom face noi ceva în detrimentul acestui fapt. Nici nu se pune problema.

Poate am față de prost, dar m-am mai cizelat și eu după atâția ani în fotbal. Chiar așa idiot mă crezi, să fiu de acord cu așa ceva? Ce discuții? Între ei, poate: Nicolescu cu Voicu”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

Catalin Alexandru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *