„Nu a fost penalty” Ce îi reproșează Lucescu echipei thumbnail

„Nu a fost penalty” Ce îi reproșează Lucescu echipei

Mircea Lucescu a fost la meciul dintre Dinamo si Petrolul, iar la final și-a spus părerea despre nivelul jocului.

Il Luce a vorbit și despre faza controversată din prelungiri, când Feșnic a dat penalty la ținerea lui Amzăr asupra lui Musi. Mircea Lucescu nu crede că a fost penalty.

„În mod normal, nu a fost penalty, de obicei sunt zeci de faze pe meci în care se întâmplă lucruri din astea. Dar e vina lui Dinamo, s-a retras prea mult. Nu au contat pe contraatac, era normal ca Petrolul să-i împingă spre careu. Dar nu se impunea penalty la o astfel de fază. Asta e situația. Eu am zis înainte că se va ajunge la meci nul. Când o echipă renunță la atac, asta se întâmplă.

Dar spun din nou, nu e penalty. Nivelul e scăzut. Sunt momente când ambiția jucătorilor face un meci mai bun decât în mod normal. Dar astea sunt excepții. Nu se poate să vezi un meci și să nu vezi măcar două situații de finalizare”, a declarat Mircea Lucescu.

”Nu a fost penalty niciodată. Am făcut un meci bun, de la un capăt la altul, mai puțin finalul. În această seară vreau să vorbesc de arbitraj, care a fost penibil. A stat 10 minute. Să ne lase pe noi, să nu mai vină la meci, să ne arbitrăm singuri, că e mai bine.

A venit mingea din centrare, controla Musi mingea, aveam mâinile puse pe el, el a vrut să tragă la poartă, dar eu am tras mâinile de pe el. De asta zic, să ne lase să ne arbitrăm singuri.

A fost un meci mai greu că nu am avut fanii cu noi. Mai sunt meciuri. Suntem aproape în clasament unii de alții. Luăm meci cu meci. Așteptăm să treacă suspendarea”, a spus Ionuț Amzăr, la finalul meciului cu Petrolul.

Cele 7 minute pe care arbitrii din Camera VAR și le-au alocat pentru a vedea dacă Alexandru Musi era într-o poziție neregulamentară, în momentul în care a fost faultat de Costin Amzar, nu au fost suficiente. Pentru că Radu Naum a dezvăluit în direct la Digi Sport, la „Fotbal Club”, emisiunea pe care o moderează, că liniile nu erau concludente pentru a se decide dacă atacantul Petrolului era în ofsaid când a fotbalistul lui Dinamo a comis fault.

Fără a putea să ia în calcul poziția afară din joc, Horațiu Feșnic a judecat doar faultul asupra lui Musi. Motiv pentru care a arătat punctul cu var în minutul 90+3 și a privat-o pe gruparea din Ștefan cel Mare de cele 2 puncte care pot fi definitorii în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *