Written by Dragă Domnule Horațiu Feșnic, Zeus al arbitrajului,
Într-o lume ideală, scrisoarea aceasta ar fi fost o odă închinată artei arbitrajului, un cântec de laudă pentru ochiul ager și fluierul drept. Dar, din păcate, trăim într-o lume unde Dinamo, ca Sisif, împinge la deal o minge de fotbal, iar dvs., stimate domnule, sunteți panta pe care se rostogolește înapoi.
Într-un univers paralel, ați fi fost eroul care salvează Dinamo de la marginea prăpastiei, dar în realitatea noastră, ați devenit gardianul care a descuiat poarta retrogradării și a aruncat cheia în abis.
Ați orchestrat un balet al deciziilor în care dansatorii – jucătorii – au fost conduși pe o melodie disonantă, compusă de fluierul dvs. omniprezent.
Ați transformat legea offside-ului într-o sugestie vagă, mai mult o ghicitoare pentru comentatori decât o regulă de joc. Penalty-ul acordat a fost ca un cadou neașteptat într-o zi obișnuită, un gest de o generozitate atât de mare încât i-a lăsat pe micuții spectatori interziși, întrebându-se dacă nu cumva Moș Crăciun a venit mai devreme anul acesta.
Și ce să mai vorbim despre faultul asupra lui Homawoo, peste care ați trecut ca Iulius Cezar peste Rubicon? A fost ca și cum ai fi privit o scenă dintr-un film mut, unde acțiunea se desfășoară, dar sunetul lipsește. Ați privit, dar nu ați văzut; ați ascultat, dar nu ați auzit. Sau poate că ați ales să nu auziți, într-o lume unde arbitrul este regizor și spectator în același timp.
Aș putea spune că ați fost mai degrabă un pictor abstract decât un arbitru, colorând meciul cu decizii care mai de care mai… „originale”. Ați pictat un tablou în care Dinamo pare să fie într-o cădere liberă, iar dvs. nu oferiți o mână de ajutor, ci mai degrabă un alt impuls spre jos.
Nu pot să nu remarc ironia situației, căci, la fel ca în operele lui Kafka, ne găsim într-un proces absurd, unde Dinamo este acuzat, judecat și condamnat într-un tribunal al arbitrajului unde logica și echitatea sunt doar niște spectatori neputincioși.
Cu toate acestea, trebuie să recunosc că ați reușit să ne aduceți împreună, să ne uniți într-un cor de proteste și ironii. Ați devenit subiectul conversațiilor noastre, vedeta neintenționată a glumelor noastre, și, paradoxal, ați consolidat dragostea noastră pentru Dinamo.
În final, vă mulțumesc pentru că ne-ați reamintit că fotbalul este mai mult decât un joc, este un teatru al pasiunilor umane, unde fiecare meci este o poveste cu eroi și antagoniști. Și în această poveste, dvs. ați jucat un rol memorabil, chiar dacă nu tocmai cel pe care ni l-am fi dorit.
Peste câțiva zeci de ani, unde veți fi domnule Feșnic? Când Dinamo va străluci în continuare în Constelația Sportului Românesc? Să vă spun? Nu vă spun domnule Feșnic, pentru că nici eu nu știu. Ce știu sigur, dragă domnule „cavaler al fluierului”, este că nu veți fi nici măcar în amintirile și glumele noastre proaste de pensionari, când vom sta la o partidă de table și o halbă de bere, în Cișmigiu.
Cu un zâmbet care ascunde o mie de sentimente,
Un suporter al echipei Dinamo, care încă mai crede în miracole pe terenul de fotbal.
Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât!