Written by Dragi cititori cu inima pulsând într-un pastel alb-roșu, am trăit să vedem (citim) și asta!
Episodul cu Jandarmeria și copiii la stadion pare desprins dintr-un vis al lui Borges, unde labirintul birocratic se întinde infinit, iar fiecare copil cu balon în mână este un Theseu modern, căutând să evadeze din acest Minotaur al absurdității.
O scenă demnă de un spectacol de stand-up, unde micuții spectatori devin involuntar protagoniștii unei glume cosmice. Într-un univers paralel, poate că Jandarmeria ar fi fost o trupă de clovni, iar stadionul – un circ imens, unde fiecare CNP cerut unui copil ar fi fost echivalentul unei flori stropite cu apă.
Fotbalul este artă, iar arta presupune libertate; dar când libertatea este îngrădită de exces de zel, arta se transformă într-o farsă. Așadar, să ne imaginăm tabloul: copii mici, cu ochii plini de speranță și bucurie, veniți să susțină echipa favorită, sunt întâmpinați nu cu baloane și fanfare, ci cu cererea de a prezenta un document de identitate pe care nu-l au. Este ca și cum ai cere unui fluture să-ți prezinte permisul de zbor.
A cere unui copil să-ți prezinte CNP-ul este ca și cum ai cere unui pește să meargă la plimbare cu bicicleta. Este o situație atât de ridicolă, încât chiar și Socrate ar fi fost pus pe gânduri, întrebându-se dacă aceasta este o nouă formă de ironie socratică.
Ce paradox, ce comedie, să ceri acte de identitate de la niște suflete care abia au învățat să scrie numele lor complet!
Un bătrân hâtru ar fi murmurat: “În fotbal, ca și în viață, uneori trebuie să joci pe un teren al absurdului, unde regulile sunt scrise de un arbitru cu mustață răsucită și monoclu, care fluieră ofsaid la un copil ce aleargă după un balon de săpun.”
Și ce metaforă mai bună pentru această situație decât un carusel birocratic, unde Jandarmeria se învârte în cerc, căutând acel CNP imaginar, în timp ce copiii se învârt în jurul lor, râzând și aplaudând la fiecare rotație? Este un dans al ridicolului, unde fiecare pas este un pas de polka în jurul logicii și bunului simț.
În final, să ne amintim de cuvintele lui Einstein: “Două lucruri sunt infinite: universul și prostia umană; și nu sunt sigur în privința universului.” Dar în acest caz, putem adăuga un al treilea: zelul excesiv al Jandarmeriei de a verifica CNP-urile copiilor sub 14 ani.
Așa cum spunea marele filosof chinez LaoTzi, “o călătorie de o mie de mile începe cu un singur pas”, dar se pare că în România, această călătorie nu poate începe fără un CNP, chiar dacă ești doar un copil care vrea să vadă un meci de fotbal. Să sperăm că în viitor, Jandarmeria va învăța să distingă între protecția cetățeanului și o supraveghere excesivă care transformă bucuria simplă a unui meci de fotbal într-o lecție de birocrație absurdă, iar stadionul va redeveni un loc de bucurie și libertate, nu un birou de înregistrare în aer liber.