Baterry low! thumbnail

Baterry low!

Dinamo a avut un tur de forță înainte de play-out, au fost meciuri în care s-a recuperat distanța foarte mare ce ne despărțea de locurile de baraj, apoi au apărut semnele unei uzuri premature.
Startul meciurilor din play-out a găsit Dinamo în postura unei echipe a carei energie mentală se apropie vertiginos de final. Nu am avut energie luptăm la Sibiu, am dat semne de „teamă mentalăîn a doua repriză e meciului contra celor de la Ploiești.

Dincolo de frustrarea generată de modul în care am fost egalați în ultimul meci, de faptul a fost viciere de rezultat, rămânem cu imaginea unei reprize secunde în care Dinamo s-a blocat mental și nu a mai putut juca fotbal. Au preferat aștepte și spere golul înscris de Moura este suficient.

În timpul meciului și imediat după finalul celor  90 de minute am crezut problema elevilor lui Kopic a fost una de potență fizică. Cifrele primite ulterior, au demontat aceasta teorie, efortul depus de echipă în repriza secundă , numărul de km alergați, a fost mai mare decât media pe care o avea Dinamo în reprizele secunde. Analiza ulterioară a demonstrat practic am avut un minus de energie mental nicicum fizic.

Cum facem ne reîncarcăm din punct de vedere mental? Poate jucătorii ar trebui realizeze drumul este câteodată mai frumos decât țărmul, fotbalul ar trebui ne aducă bucurie și nu încrâncenare. Poate ar trebui găsească curajul și dorința de a fi mai buni decât adversarul și nu lase teama de rezultat îi blocheze.

Sunt convins toți jucătorii lui Dinamo au început fotbalul cu visul de a fi aclamați , adulați și așteaptă ca acest lucru se întâmple.

Suntem gata aplaudăm, cântăm și ne bucurăm alaturi de voi, dar jucați fotbal fară frică, regăsiți energia aia care ducă spre poarta adversă nu spre propria poartă.

HAI DINAMO!

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *