A venit ziua debutului în noul sezon pentru Dinamo!
Ziua de start e mereu specială. Emoția unui nou început, entuziasmul unui nou drum. E momentul în care speranța devine combustibilul tuturor așteptărilor fanilor dinamoviști. Un nou campionat, o nouă șansă, un nou vis.
Speranța noastră se hrănește din parcursul solid de anul trecut. Am simțit din nou gustul victoriei, mai des decât în ultimele opt sezoane. Ne-am întors în play-off, după ani grei, dar totul ține acum de trecut. S-a apăsat butonul de restart. Se pornește din nou la drum.
Prima oprire: Csikszereda. O necunoscută pentru Superligă, dar o echipă care a defilat sezonul trecut în Liga 2. Debut absolut în prima ligă, o formație controversată, bazată în mare parte pe jucători maghiari. Toate partidele amicale, în compania unor echipe din Ungaria: Debrecen, Paksi, MTK Budapesta. Antrenor – Robert Ilyeș, fostul mijlocaș al Rapidului, omul care a adus-o pe Csikszereda în elită.
De altfel, Ilyeș a fost pe bancă și în barajul de acum un an și două luni, când Dinamo a trecut cu 2-0 la general. La București am dominat, dar scorul nu a reflectat realitatea din teren. La Ciuc, însă, am tremurat pentru acel 0-0 care ne-a calificat. A fost un meci greu, tensionat, în care am suferit serios.
Istoria nu ne ajută prea mult. Dinamo n-a câștigat niciodată la Miercurea Ciuc: eliminare la penalty-uri în Cupă (2018), un 0-0 în Liga 2, același scor la baraj. Astăzi căutăm prima victorie!
Vara schimbărilor la Dinamo
A fost o vară agitată. Au plecat piese grele din echipă – Politic, Josue, Selmani, Olsen – dar au venit mulți jucători noi. Unii s-au integrat rapid, alții mai greu. Zeljko Kopic are mult de muncit pentru a crea un grup omogen, cu relații de joc solide. E un proces care cere timp, dar sezonul e lung – un maraton, nu un sprint. Astăzi vom vedea nume noi în acțiune, unii din primul minut, alții pe parcurs.
AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE ZELJKO KOPIC:
ROSCA – SIVIS, BOATENG, MARGINEAN, OPRUT – GNAHORE, KYRIAKOU, CIRJAN – MUSI, POP, ARMSTRONG
Rezerve: Epassy, Sandu, Pascalau, Karamoko, Tabuncic, Milanov, Abdallah, Soare, Caragea, Soro, Ikoko, Barbulescu