Dinamo a negociat transferul unui internațional român! thumbnail

Dinamo a negociat transferul unui internațional român!

Campania de transferuri a lui Dinamo continuă, iar câteva posturi rămân în continuare descoperite.

Una dintre zonele deficitare este cea a fundașilor centrali, iar se pare că echipa noastră a încercat să dea o lovitură importantă în această perioadă. După ce sezonul trecut a evoluat în play-off, Dinamo își propune în acest an calificarea în cupele europene, obiectiv care ar marca revenirea după o absență de mulți ani.

Conducerea clubului a pus ochii pe Matei Ilie, tânăra speranță din defensiva lui CFR Cluj, însă transferul nu s-a concretizat din motive financiare. Întrebat despre acest subiect, Cristi Balaj a confirmat interesul „câinilor roșii” pentru fundașul în vârstă de 22 de ani.

„Mara a discutat pentru Matei Ilie. Probabil că nu s-au înțeles la bani. E normal să-l dorească pe Matei Ilie. Este un jucător important pentru echipa noastră și, sperăm noi, și pentru echipa națională”, a declarat președintele ardelenilor pentru Fanatik Superliga.

Potrivit aceleiași surse, Dinamo era dispusă să ofere în jur de 1 milion de euro pentru transferul fundașului, însă CFR Cluj solicită o sumă de aproximativ 3 milioane de euro pentru a-l lăsa să plece.

În cazul în care negocierile nu vor fi reluate, Dinamo va fi nevoită să se reorienteze către alte soluții pentru întărirea compartimentului defensiv.

Catalin Alexandru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *