„Dinamo suntem noi” – Dincolo de declarație, este și responsabilitate. thumbnail

„Dinamo suntem noi” – Dincolo de declarație, este și responsabilitate.

Ne place să afirmăm „Dinamo suntem noi” – este un strigăt de apartenență, o declarație de identitate, o esență a ceea ce simțim și iubim.

„Sunt dinamovist, fac parte din familia Dinamo, DINAMO suntem noi” — sunt afirmații pe care le rostim mereu atunci când vorbim despre ceea ce iubim. Sunt motive de mândrie, declarații de apartenență și de pasiune. Dar ele vin la pachet și cu o responsabilitate. O responsabilitate pe care ar fi ideal să ne-o asumăm, fiecare dintre noi, zi de zi.

Dragostea pentru Dinamo este minunată, dar nu este niciodată suficientă dacă rămâne doar la nivel de vorbe. Dacă vrei cu adevărat să faci parte din familia Dinamo, trebuie să trăiești ca un membru al ei: cu responsabilitate, cu devotament și cu inimă.

Nu este îndeajuns să spui că îți iubești copiii, să pui poze cu ei pe rețelele de socializare sau să te lauzi colegilor și vecinilor. Ca ei să fie cu adevărat fericiți, este nevoie să te implici, să fii prezent și să-i ajuți în formarea și educarea lor.

Sursele Radio Dinamo 1948 ne-au transmis că oficialii clubului intenționează să mute toate meciurile de pe teren propriu pe Arena Națională — desigur, atunci când aceasta este disponibilă. Decizia vine din dorința de a le oferi jucătorilor un gazon de calitate, pe care să își poată desfășura jocul în cele mai bune condiții.

Este, evident, un efort semnificativ, pentru că vorbim despre un stadion mare, cu costuri pe măsură. Conform acelorași surse, pentru a nu înregistra pierderi financiare la meciurile de acasă, este nevoie de o asistență de minimum 12.000 de spectatori plătitori pe meci.

Nu pare mult, dar nici puțin. Și totul va depinde de noi — de fiecare dintre cei care spun că iubesc Dinamo. Dacă vrem să vedem echipa noastră jucând constant pe cea mai mare arenă a țării, într-un cadru demn de numele Dinamo, trebuie să fim acolo, în tribune.

„Dinamo suntem NOI!” – poate rămâne doar un slogan sau poate căpăta cu adevărat greutate în momentul în care alegem să ne implicăm.
Prin prezența noastră, în număr mare, la meciurile de acasă – indiferent de numele adversarului – arătăm că facem parte din această familie și că sprijinul nostru nu e condiționat de nimic.

Mă adresez prin acest articol suporterilor din București care, din diverse motive, și-au pierdut obiceiul de a veni la stadion.

Este minunat că iubești Dinamo, că trăiești meciurile cu intensitate chiar și din fața televizorului. Dar, dacă vrei să poți striga cu convingere „DINAMO SUNTEM NOI”, atunci implicarea ta trebuie să meargă dincolo de cuvinte.

Dinamo are nevoie de noi pentru a face pasul către un alt nivel. Putem fi prezenți și putem ajuta în mod real — sau putem rămâne în expectativă, sperând că alții vor face asta în locul nostru.

HAI DINAMO!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *