Written by „Nu mă interesează dacă e imposibil. Mă interesează dacă arde în tine.” – James Baldwi
Suntem buni. E clar. Putem. Avem. Am demonstrat. Am arătat că nu suntem vreo echipă cu genunchii moi și creierul topit sub presiune. Am scos urletul ăla de câine flămând și am mușcat. Și atunci? De ce doar uneori? De ce trebuie să vină un derby, o rivalitate, un meci „mare” ca să ne activăm instinctul? Ce ne oprește să fim așa în fiecare etapă?
Răspunsul e simplu. Și enervant. Se numește atitudine.
Nu sistemul de joc, nu arbitrii, nu vremea de afară și nici măcar bugetul sau lotul. Ci cum intri pe teren. Cu mintea. Cu corpul. Cu foamea. Cu mânia. Cu convingerea că în fața ta nu e un adversar, ci o piedică în drumul tău spre supraviețuire.
Pentru că, da, Dinamo nu e o echipă. E o haită.
Și haita nu face planuri. Haita nu doarme. Haita simte pericolul și răspunde cu instinct, cu furie, cu sânge pe colți. Și dacă nu simte pericolul, îl inventează. Pentru că altfel moare.
Dar noi, uneori, uităm că suntem haită. Ne așezăm prea confortabil pe ideea că „mere și așa”. Sau că „nu e chiar așa de important meciul ăsta”. Sau că „s-a simțit o oboseală”. Nu. Hai să o spunem direct, fără panseluțe: ce lipsește e starea mentală de luptă.
M-am interesat de subiect și în psihologie sportivă se numește „activare optimă”. În viața reală, însă, se traduce cam așa: „Dacă nu intri pe teren ca și cum ai fi încolțit, nu ai ce căuta acolo.”
Derby-ul nu e despre adversar. E despre cum îți bate inima în gât. Despre cum ți se usucă gura de la intensitate. Despre cum fiecare mușchi se contractă cu sens. Despre cum creierul tău intră în acea stare magică în care totul se leagă, totul curge, și timpul se oprește pentru că ești acolo, complet, prezent, trăind meciul ca pe un moment de viață și de moarte.
Și dacă știm că putem intra în starea aia, atunci hai să o facem la fiecare meci. Să tratăm fiecare confruntare ca pe un derby. Nu contează că e vineri, sâmbătă, duminică sau luni, sau miercuri, că jucăm cu o echipă de top 6 sau cu una din subsolul clasamentului. Singurul criteriu e cum ne prezentăm mental.
Nu mai avem voie să fim selectivi cu focul interior. Dacă ești „câine”, atunci ești „câine” mereu, nu doar la derby. Nu latri doar când vine poștașul cu rivalii, ci muști de fiecare dată când ești provocat. E vorba de identitate, nu de ocazie.
E ușor să ne concentrăm când suntem în lumina reflectoarelor și a camerelor TV. Dar adevăratul campion – și adevărata echipă mare – se definește în meciurile gri. În deplasările fără fast. În etapele în care nimeni nu dă doi bani pe rezultat. Acolo se clădește constanța. Acolo se educă mintea.
Pentru că, fotbalul nu e doar despre picioare. Picioarele sunt unelte. Dar comanda vine din cap.
Dacă intri pe teren cu gândul că „mere și cu 80% din potențial”, ai pierdut înainte să atingi mingea.
Dacă intri cu gândul că ești încolțit, că trebuie să supraviețuiești, atunci fiecare pas devine exploziv, fiecare duel devine personal, fiecare moment devine decisiv.
Mentalul ăsta să fie arma noastră secretă de acum încolo. Nu banii. Nu lotul. Nu tactica. Ci cum alegem să ne trezim în dimineața meciului: cu foamea aia de câine rănit, sau cu moftul unui domn obosit de importanță.
Cei mai periculoși nu sunt cei care au cu ce, ci cei care au de ce. Iar noi, la Dinamo, avem de ce. Avem istorie. Avem orgoliu. Avem o tribună care nu tace. Avem, mai ales, datoria de a nu fi mici.
Fiecare meci e o luptă de identitate.
Fiecare meci e o ocazie de a demonstra că haita trăiește.
Fiecare meci e un derby. Chiar și când nu e.
Așadar, mesajul e extrem de simplu:
Nu mai așteptați să vină meciul „important”.
Faceți important fiecare meci.
Fiți haita care atacă, nu cățeii care speră.
E timpul să ne alegem: vrem să fim echipă sau vrem să fim Dinamo?
Dacă ați ajuns până aici cu lectura, probabil simțiți și voi ce am simțit și eu scriind: că victoria adevărată începe cu o minte care refuză să piardă, chiar înainte ca arbitrul să dea drumul la fluier.
Să tratăm fiecare meci ca pe un derby.
Să nu uităm niciodată cine suntem.
Și să mușcăm. Până la os.
Hai haita! Hai Dinamo! 🤍♥️
Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât!