Written by Analiza meciului din etapa 4 trebuie începută cu contextualizarea situației în care se aflau ambele echipe.
Pe de o parte, FCSB venea cu rănile umilinței din Champions League (turul 2 preliminar), iar Dinamo venea după o serie de jocuri în care, deși a performat bine, nu a înscris destul și nici nu a luat punctele puse în joc.
Pe grupurile de dinamoviști începeau deja, timid e drept, mesajele despre demisii, lipsa de valoare, incapacitatea conducătorilor și câte și mai câte. Atmosfera era apăsătoare, dar realitatea e că Dinamo a jucat în primele 3 etape fotbal și traiectoria era bună.
Cum a câștigat, deci, Dinamo după 5 ani de zile în fața eternei rivale și mai ales de ce Dinamo 2.0 al lui Kopic va fi greu de oprit când are jocul la turație maximă?
Așezările tactice
Dinamo: 4-3-3 pe foaia de joc, dar pe fază ofensivă oscila între 3-3-4 (cu Opruț sau Sivis oferind lățime echipei, iar Armstrong/Musi intrau în centru) și deja clasicul 2-3-5 când avea un atac pozițional mai lung, cu un Opruț foarte ofensiv pe partea stângă comparat cu alte meciuri.
FCSB: 4-2-3-1 pe foaie, dar schimba în 4-4-2 pe fază defensivă cu Birligea și Tănase pe post de atacanți cu sarcini de pressing și blocare de unghiuri spre axul central (formau un pătrat practic cu Șut și Baba), iar pe fază ofensivă, în rarele momente de atac pozițional prelungit, veneau într-un modul 2-3-5 în care mijlocul era practic Cercel, Chiricheș/Baba și Șut (inverted fullback deci). Golul de 2-2 vine pe acest gen de construcție.
Goluri multe, muncă multă
Titlul secțiunii este atât o recunoaștere a meciului bun făcut de Dinamo, cât și o auto-compătimire că au fost multe faze de prelucrat (de aceea a și durat publicarea articolului).
Voi desface firul în patru doar asupra fazelor pe care eu le consider elocvente pentru jocul lui Dinamo. Asta înseamnă că, dacă faza meciului din punctul tău de vedere nu e aici, asta e, pare rău. Să începem cu primele ocazii, pentru că mie îmi arată un trend pozitiv: Dinamo e foarte atentă la detalii și asta e bine.
Ocazie Sivis, min. 12
Combinație în flanc, Dinamo aglomerează și atrage dispozitivul defensiv al FCSB în zona respectivă. Se deschide un spațiu mare pe flancul opus, Sivis este din ce în ce mai curajos și șmecher.
Pe reluările video veți observa că el nu pleacă în sprint pe spațiul liber până când Radunovic nu se informează. Practic îl lasă pe Radunovic să îl vadă în zonă, dar relativ departe, iar în ultimul moment, când muntenegreanul se uită din nou spre balon, pleacă în sprint.
Acest truc este ceea ce numim în fotbal (dar și în futsal) blind side run, adică ataci spațiul din zona în care nu te poate vedea fundașul dacă se uită la minge. Sivis este un jucător exponențial pentru jocul lui Kopic, iar francezul a început campionatul în forță, cu un gol și o pasă decisivă în primele 4 jocuri.
Ocazie Musi, min. 27
Aici vedem două lucruri. Pe de o parte, Dinamo a atacat spațiul dintre careul mic și punctul cu var – acel spațiu al incertitudinii despre care scriam săptămâna trecută că ar fi foarte bine să îl exploateze. Ori gândesc ca stafful tehnic, ori au ochi și pentru noi, cei din jurul echipei.
Oricare ar fi, eu mă bucur. La cât mai multe reușite cu această schemă relativ simplă, dar foarte eficace când este executată în viteza corectă.
Pe scurt, combinație în lateral, fundașii FCSB nu știu exact ce să facă pentru că centrarea nu merge pe zona de 6 metri, iar ei sunt prea aproape de aceasta. Întârzierea de o secundă în acțiune îi dă lui Musi șansa să atace primul mingea. Ocazia asta e importantă pentru că anunță inevitabilul.
Primul gol al FCSB
Despre primul gol al meciului nu voi scrie mult. Boateng este păcălit de un Tănase mai rapid în reacție. Dacă Boateng nu intra decisiv, nu știu ce se întâmpla. Cert e că aveam o linie defensivă cu Sivis și Armstrong foarte aproape, deci nu era pericol iminent. Nu l-aș critica prea tare pe Boateng pentru fault – este genul de contact pe care un atacant rapid și iute (agility) știe să îl scoată, și cu asta basta.
Golul egalizator (1-1)
Cheia jocului pentru Dinamo în acest început de sezon a fost omul liber de la bara a doua. În meciul cu FCSB, Dinamo a profitat de această așezare foarte ofensivă a adversarei.
Atât Cercel cât și Radunovic s-au văzut izolați, mai ales în prima repriză, când Oct. Popescu nu presta prea multe sarcini defensive.
Speculez că toate echipele din România vor avea probleme cu un astfel de joc, pentru că Dinamo are tupeul și calitatea să arunce în luptă, pe poziții avansate, fundașii laterali.
În această fază, Opruț este avansat foarte mult, deși mingea este pe partea opusă. Cine intră în careu și îl sperie pe Cercel cu un 2 contra 1? Tot Opruț.
Golul vine natural, după o serie de faze în care Dinamo și-a avertizat adversara că va centra la punctul cu var și că va folosi superioritatea din flanc. Viteza de reacție a lui Musi este un punct forte.
O scurtă remarcă despre reacția FCSB la golul lui Musi. Probabil fiind conștienți că un joc pe flancuri o avantajează pe Dinamo, Oct. Popescu joacă în ultimele 20–25 de minute ale reprizei ca un inter, acel lateral care intră în centru înainte de a primi mingea, ocupând un spațiu intermediar (half-space), ceea ce îi complică viața lui Kyriakou și Gnahore.
De ce? Pentru că acum au de urmărit trei jucători: Tănase, Oct. Popescu și Șut. Chiar vorbeam înainte de pauză cu un amic că e o mișcare interesantă, iar soluția pentru mine era intrarea lui Cr. Mihai – lucru care s-a și întâmplat relativ repede, în minutul 55.
E important acest detaliu pentru că FCSB a continuat să folosească intrarea în spații intermediare și după pauză, iar Kyriakou nu a făcut un meci rău. Cr. Mihai este însă o opțiune mai bună pentru a acoperi zone mai mari.
Golul 2 al lui Dinamo
La fel ca primul gol din penalty al meciului, nu recreez faza pentru că aș încărca prea mult articolul (și Cătălin deja se luptă cu ele să fie urcate în calitate bună pe site – ocazie cu care îi mulțumesc pentru răbdare și efort).
De menționat aici contribuția lui Pop, subtilă dar face toți banii pentru mine. Pop se împinge la centrarea în careu în Radunovic – esențial, pentru că acum muntenegreanul se uită la minge și simte contact din față de la Pop.
Astfel, Armstrong se strecoară în spatele lui, iar Radunovic realizează prea târziu acest lucru. Moment în care, de nevoie, se agață de Armstrong.
Toată schema asta e foarte interesantă și periculoasă pentru apărători (dacă Dinamo a gândit faza așa – jos pălăria, la mai multe!), dintr-un motiv foarte simplu: eu, ca fundaș, îmi iau reperele în funcție de minge și cel mai apropiat atacant. Dacă simt atingere dintr-o zonă a corpului cât mă uit la minge, automat creierul îmi spune unde e jucătorul.
Practic, Pop și Armstrong îi dau overload lui Radunovic, care nu are timp să se informeze sau să simtă că are jucător în spate. Din cauza acestui overload, greșește Radunovic care se panichează, văzând că e în situație de 2v1. Dar Armstrong mergea spre tușă, într-o direcție opusă porții.
Când își dă seama Radunovic de asta, e deja prea târziu. Armstrong a știut să obțină penaltyul – și restul e poveste.
Golul de 2-2
Din păcate pentru ochii lui nea Mircea, care privea cu atenție din tribune să vadă ce lot poate încropi pentru pauza echipelor naționale, Opruț a decis că nu vrea să atenteze la poziția lui Bancu.
Astfel, la 27 de ani, Opruț are în continuare lacune de apărare la centrările la bara a doua.
Pe video se vede clar cum Musi e în marcaj la Miculescu (deși, dacă am fi corecți și critici până la capăt, Miculescu are prim planul spre poartă), iar Opruț e prea avansat față de Tănase.
Nikita e pe zona centrală singur, deci nu înțeleg prea bine ce voia Opruț să facă, pentru că avea ajutor de la Nikita din direcția centrării. În fine, eroare de marcaj și un șut inspirat – 2-2.
Golul 3
Pentru mine, acest penalty este posibil și datorită efortului mare pe care l-a făcut Pop, care a alergat foarte mult și foarte bine, mai ales pe fază defensivă, când trebuia făcut pressing.
Sivis, urcat în poziție de extremă, pasează pe culoar pentru Pop, iar Musi intră în centru din banda opusă. Acea pasă cu călcâiul pentru cursa în viteză a lui Musi îmi dă speranțe că Pop se transformă, încet-încet, într-un atacant de combinații capabil să ajute echipa în construcție și să își folosească viteza pentru a deschide spații.
Un meci bun pentru el și îi doresc cât mai multe la același nivel. Golurile vor veni dacă implicarea în joc rămâne la fel.
Golul 4-2
Golul de 4-2 este un nou avertisment pentru echipele din Superligă. Dinamo ocupă tot terenul chiar și în ultima parte a jocului și oferă jucătorului în posesie opțiuni de pasă scurte sau lungi, în funcție de unghiul de pasă – iar acest lucru obligă echipele la pressing intens sau repliere rapidă.
Dacă nu, după cum a aflat și FCSB, există riscuri foarte mari, pentru că atunci când mijlocul lui FCSB este prea depărtat de cei din față, Cr. Mihai își scoate adversarul din joc dintr-un dribling scurt din corp și, deodată, Boateng și Opruț sunt liberi în zonă centrală 2 contra 1 cu Miculescu.
Musi, din nou atent, se orientează spre poarta adversă chiar înainte ca Opruț să facă preluarea. Rezultatul a două pase rapide (Cr. Mihai spre Boateng, Boateng spre Opruț) este o lansare pe poziție viitoare pentru Musi și un 3 contra 4 cu apărarea FCSB.
Din nou Radunovic, izolat 1 contra 1 cu Armstrong. De data aceasta, amândoi se uită în aceeași direcție, doar că muntenegreanul continuă alergarea în careu încă vreo doi metri, anticipând poate o pasă pe poziție viitoare de la Milanov.
Acei doi metri sunt ultima piesă care cade din defensiva FCSB, iar Armstrong are acum nu doar culoar liber, dar și o poziție ideală de unde trage din prima – și fără speranță pentru niciun portar. Cum zic englezii: you don’t save those.
La final, cu ce rămânem?
Personal, rămân cu o victorie de moral în fața unui bun prieten fcsb-ist, care, în mesajele de avancronică ale meciului – cum obișnuim să facem în fiecare vineri – mă anunța că are emoții pentru meciul acesta.
Eu i-am răspuns că e jucată și că poate pune liniștit casa pe Dinamo. El a râs. Eu eram cu tabelele de date în față și eram chiar serios. Am râs și eu sâmbătă după meci – poate data viitoare mă ascultă.
O victorie în 5 ani nu e mult, dar jocul echipei și abilitatea ei de a controla meciul și terenul sunt elemente care mă fac optimist pentru acest sezon.
Dinamo domină posesia, controlează spații, își creează ocazii și este de 4 etape în top 3 din Superligă pentru toate aceste lucruri.
Epassy mi-a plăcut – domină careul și este, pentru moment, un portar mai util echipei decât Roșca. Cum spuneam și în alte materiale, Roșca are potențial, dar Dinamo joacă cu cărțile pe masă (a se citi tupeu) și are nevoie de un portar care să domine acel careu, tocmai pentru ca apărarea să urce cu încredere.
Mi-a plăcut și Nikita – așa cum anticipam în scurta analiză de la anunțul transferului. Este un jucător cu calitate în posesie, progresează jocul și dă încredere celor din jur. Cred că va începe să contribuie din ce în ce mai mult la jocul de posesie și dominare teritorială pe care Kopic îl pregătește pentru acest sezon.
Mai e de lucrat, avem lacune pe anumite faze și mai ales în meciuri în care tranzițiile adversarului sunt foarte rapide (Hermannstadt va fi meci greu). Fundația este însă bună, jocul este expansiv și plăcut ochiului, cu mult tupeu și agresivitate.
Avem acum un Dinamo în care cei trei din față combină mult, schimbă pozițiile și sunt greu de stăpânit de către adversar – ceea ce ne-a lipsit în ultimii ani.